Categorii
Extern

Integrarea industriei pe verticală ar reduce dependența de Asia

Țările lumii s-au dovedit nepregătite pentru criza declanșată de pandemia COVID-19. Închiderea economiilor, blocarea fluxurile comerciale și restrângerea activităților de transport au lăsat companiile nepregătite și incapabile să asigure oferta necesară. Timp de luni de zile acestea s-au bazat pe stocurile existente, cu care au încercat să-și asigure prezența pe piață. În mod evident, pentru a evita pe viitor situații de acest gen, firmele vor încerca să-și securizeze aprovizionarea prin integrare pe verticală, în special în amonte.

Integrarea industriei pe verticală ar reduce dependența de furnizorii din Asia. COVID-19 a găsit țările lumii nepregătite pentru o criză medicală de amploare și le-a împins într-o recesiune extrem de dură. Închiderea economiilor a lovit puternic în servicii și în industriile productive. În servicii problemele create de pandemie sunt persistente și greu de combătut. În producție efectele pandemiei pot fi combătute parțial prin integrarea verticală a industriei. Integrarea ar preveni și potențialel efecte nocive viitoare.

După căderea zidului Berlinului, în țările occidentale s-a accentuat trendul de externalizare a producției de componente în țările asiatice cu forță de muncă ieftină, în special în China. Anul 2020 a surprins majoritatea companiilor din occident profund dependente de furnizorii din Asia. Problemele cu furnizorii din China au degenerat când s-a aflat despre situația din Wuhan și s-a decis închiderea orașului. Începând cu acest moment fluxurile comerciale s-au blocat și firmele din occident au ajuns să aibă dificultăți mari de aprovizionare. Închiderea economiilor din vest a adus cu sine o restrângere a cererii și a activității din producție. Chiar și în condițiile acestea, majoritatea companiilor au depus eforturi pentru asigurarea stocurilor de produse.

Problemele directe generate de COVID-19 pot fi rezolvate într-un fel sau altul de către companiile din producție. Acestea au posibilitatea să organizeze mai multe schimburi de muncă, să-și automatizeze procesul de producție, să schimbe amplasamentul echipamentelor pentru a asigura distanțe optime etc. De asemenea, există posibilitatea utilizării de măști chirurgicale în timpul procesului de producție sau de dezvoltare a unor noi echipamente de protecție.

Integrarea industriei pe verticală ar reduce dependența de Asia

Dependența de furnizorii din Asia și problema blocajelor din transportul internațional nu pot fi rezolvate la fel de ușor. Unele firme și-au externalizat producția de componente în țări precum China și ar putea să-și mute capacitățile de producție mai aproape de punctele de lucru, dar altele companii nu au know-how-ul pentru a-și produce singure componentelor. Acestea din urmă vor fi forțate să achiziționeze know-how-ul pentru a dezvolta unități de producție de la zero. Problemele din transporturilor internaționale va determina unele companii să-și asigure aprovizionarea din proximitatea relativă a unităților de producție.

O companie ar putea depăși această situație neplăcută dacă:

  • Ar muta producția de componente din Asia în țară mai apropiată;
  • Ar achiziționa companii bine poziționate din amonte;
  • Ar dezvolta proiecte greenfield.

În țări precum România sau India, cu tradiție în outsourcing, mulți specialiști și-au manifestat speranța că vor putea fi atrase companiile din China. Acest lucru s-ar întâmpla doar dacă mutarea ar fi fundamentată de politica de sancționare a Chinei și transferul unităților de producție ar avea doar o conotație geopolitică. Evident, mutarea unităților de producție va fi în țări din care transportul de aprovizionare este posibil. Acestea trebuie să ofere garanții că-l pot realiza chiar și în condiții severe de pandemie.

Mutarea sau deschiderea unor fabrici greenfield în occident ridică însă problema costurilor. Acestea au fost mutate în est datorită costurilor ridicate cu forța de muncă din vest. Reluarea producției în occident, cu tehnologiile actualele presupune costuri majore cu forța de muncă. Acestea ar putea scădea competitivitatea producției companiilor. Companiile vor trebui să se integreze pe verticală și să depună eforturi de automatizare a producției din amonte. Doar prin automatizare și reducerea costurilor cu forța de muncă acestea vor putea să rămână competitive.

Investițiile în amonte vor crește în anii viitori

În următorii ani, o să vedem investiții masive în achiziția și dezvoltarea de unități aflate în amonte de marile companii. Într-un timp relativ scurt vom asista la progrese semnificative în automatizarea și robotizarea procesului de producție al furnizorilor. Integrarea verticală a marilor companii le va întări poziția pe piață și va preveni probleme viitoare de aprovizionare. Ce se va întâmpla însă cu țările din care se vor muta unitățile de producție? Șomajul din aceste state va crește inițial, ulterior vor apărea inițiative antreprenoriale locale și piețele se vor reechilibra.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *