Presa economică are nostalgia comunismului sau cel puțin așa ne sugerează un editorial apărut zilele trecute. Jurnalistul respectiv propune ca absolvenții de liceu sau facultate să fie obligați să lucreze în țară un anumit număr de ani. Propunerea este una care sfidează Constituția României, legile interne, directivele UE și chiar drepturile umane. Ideea nu este una nouă, ea reapărând constant în dezbaterea publică.
Sperăm totuși ca acest articol să aibă drept scop doar stimularea unei dezbateri și să nu fie rezultatul unei convingeri profunde. Distribuirea forței de muncă spre firmele care au nevoie de salariați ne amintește de practica din comunism. Mai rămâne doar să vedem studenții curtând șefele de promoție pentru a prinde un post mai bun.
Am putea respinge propunerea prin raportarea la articolul 42 al Constituției României care la punctul 1 zice că „Munca forțată este interzisă”. Obligativitatea efectuării unui stagiu de muncă este o restrângere a libertății umane și o formă de sclavaj.
România și-a asumat libera circulație a capitalului uman
România a aderat la Uniunea Europeană și și-a asumat eliminarea barierelor care împiedică circulația mărfurilor, capitalului și forței de muncă. Orice obligativitate de a satisface un „stagiu de muncă” intern poate fi interpretată ca o reducere a libertății de circulație. În plus, o măsură de acest gen ar crea și un dezechilibru între statele Uniunii Europene. Firmele din România ar putea concura pentru capitalul uman din alte țări, dar companiile externe nu ar avea acces la forța de muncă de aici.
Dreptul la educație este asigurat prin Constituție
Conform Constituției României, articolul 32, punctul 1 „Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.” Altfel spus, statul român este obligat prin Constituție să asigurarea dreptul la educație. Mai mult decât atât, Constituția vorbește și despre învățământul general obligatoriu. Pentru un serviciu obligatoriu, asigurat prin Constituție, nu se poate impune o obligație de plată. Scopul educației este integrarea noilor generații în structurile sociale și nu asigurarea de angajați pentru firme. Condiționarea accesului la educație de muncă forțată contravine logicii Constituției.
Cine plătește pentru educație?
Nu înțelegem cum s-a ajuns la o legătură cauzală atât de strictă: „Firmele plătesc pentru educație, deci…”. Educația este finanțată din bugetul național care nu este constituit exclusiv din taxele plătite de către firme. De fapt, mai bine de jumătate din bugetul național se bazează pe taxele pe muncă și cele pe valoarea adăugată, adică pe venituri care au ca sursă consumatorul final. Se poate spune că educația tinerilor este plătită chiar de ei și familiile lor prin consum și prin taxele pe care le plătesc. Companiile din România nu își pot aroga acest merit.
Recompensa antreprenorului este profitul
Oricine a răsfoit un manual de economie știe că profitul este recompensa pentru riscurile antreprenoriatului. Proprietarii de capital își riscă averea și sunt recompensați prin profit. Nu există un drept garantat în obținerea factorilor de producție. Ei trebuie să concureze pe piață pentru a obține resursele materiale și umane de care au nevoie în cadrul activității economice. Ideea ca acestora să li se garanteze accesul la forță de muncă este revoltătoare.
Firmele au soluții
În realitate, în România există cadrul legal pentru ca firmele să investească în educație pentru a-și forma specialiști. Școlile profesionale duale sunt deja ceva comun și se încearcă și implementarea acestui sistem la nivel universitar. Firmele au posibilitatea să se asocieze cu aceste instituții și să le ofere practică plătită celor care se educă și, după absolvire, le pot face oferte ferme de angajare. Totuși, cu excepția unor cazuri notabile, firmele nu se bat pentru a participa la aceste programe. Ele au posibilitatea să formeze salariații în modul potrivit pentru nevoile lor, dar evită să-și asume responsabilitatea și costurile. În schimb, probabil că mulți oameni de afaceri rezonează cu editorialul evocat la începutul articolului.
Antreprenorii români au rămas blocați în exploatarea muncii
Din păcate, mulți patroni români au rămas blocați într-o mentalitate specifică anilor 1990. Aceștia visează la timpurile în care șomerii făceau coadă pentru a obține un loc de muncă și după angajare tremurau de frică să nu-l piardă. România s-a schimbat în profunzime și sperăm că întoarcerea la acele timpuri nu mai este posibilă. Orice antreprenor ar trebui să fie preocupat de tehnologizarea și automatizarea proceselor de producție. Creșterea competitivității prin forme deghizate de sclavaj nu este o soluție pentru companiile care vor să existe în Uniunea Europeană.
