Prețul gazului metan lovește imobiliarele și punele bazele unei crize în domeniu. Prețului gazului metan a explodat în ultimele luni și ofertele de pe piața concurențială au ajuns să fie de cel puțin 2-3 ori mai scumpe decât în 2020. Și perspectivele de viitor sunt cel mult sumbre. Chiar dacă există voci optimiste care afirmă că prețul gazului metan se va stabiliza și chiar coborî după finalul iernii, opțiunile de cumpărare pentru 2022 nu arată promițător. Există deci și așteptări ca prețul gazului metan să rămână ridicat în anii următori.
Iarna trecută, facturile la utilități reprezentau deja o parte semnificativă din bugetul familiilor cu venituri mici și medii și asta în condițiile în care temperaturile au fost relativ ridicate și au fost puține zile în care au fost înregistrate extreme negative. Evident, chiar și dacă iarna aceasta va fi ușoară, facturile la utilități vor fi de cel puțin 2-3 ori mai mari ca anul trecut. Nu insistăm asupra a ceea ce se va întâmpla în cazul în care această iarnă va fi deosebit de grea.
Prețul gazului metan lovește imobiliarele
Evoluția prețului la gazul metan ar putea să aibă efecte neașteptate în zona imobiliară, în special în segmentul caselor individuale. Anul trecut, chiar și în cazul caselor bine izolate, cu dimensiuni modeste, de până la 100 de mp, costul lunar al gazului metan a fost de circa 3-400 de euro, în timpul iernii. Cu noile tarife, chiar și după aplicarea subvențiilor și plafonărilor, în condițiile unei ierni reci, ne putem aștepta să vedem facturi lunare la utilități care să depășească cu mult €1000. Astfel, chiar și dacă iarna va fi una relativ ușoară, pentru familiile cu venituri minime și medii, plata cheltuielilor cu utilitățile va deveni o imposibilitate financiară.
Evident noile prețuri la energie sunt derivate din criza globală și din inflația care este omniprezentă. Practic, această problemă este generalizată la nivel mondial. Nu există o soluție locală la această problemă. Nu producem suficient gaz metan pentru a acoperi consumul intern și depindem de importuri.
Cum afectează prețul gazului populația
În ultimul an și jumătate, piața a fost inundată cu bani ieftini, dar veniturile populației nu au crescut proporțional. Creșterea a fost mai puțin accentuată, în termeni nominali și reali. Este deci de așteptat ca scumpirile la utilități să fie resimțite extrem de puternic de populație. Facturile la utilități vor împinge foarte mulți locuitori sub pragul sărăciei, determinând două trenduri majore în 2022.
În primul rând, sute de mii de români vor emigra și vor căuta de muncă în țările dezvoltate ale UE. Aceștia vor căuta venituri pentru a acoperi creșterea cheltuielilor gospodăriilor și pentru a-și proteja familiile de sărăcie.
În al doilea rând, ne așteptăm ca efectele acestor creșteri de prețuri să se resimtă și pe piața imobiliară. Creșterea costurilor asociate vieții la case ar trebui să determine o scădere a cererii pentru acest tip de imobile. În mod logic, reducerea cererii va determina ajustarea prețurilor la locuințelor în aceeași direcție. Adevărul fiinf că un imobil a cărui încălzire ne costă grosul veniturilor noastre este un lux greu de finanțat.
Chiar și dacă gazele naturale se vor ieftini după stabilizarea pieței, poziția UE față de combustibilii fosili face ca problema încălzirii să fie una extrem de sensibilă pe termen mediu și lung. Un proprietar de casă este obligat să se gândească la problema încălzirii locuinței pe termen mediu și lung. Soluțiile nu sunt multe și, în nici un caz, ieftine. Este recomandabil ca proprietarul de locuință să depună eforturile necesare pentru a-și reduce dependența de resursele energetice problematice.
Autoritățile publice ar trebui să sprijine programele de eficientizare energetică și de transformare a caselor existente în locuințe pasive. Pe termen lung, reducerea consumului este singura soluție pentru această problemă energetică.