Specializarea Dacia în autovehicule pe combustie este logică pentru că permite exploatarea la maximum a acestei tehnologii aflate în declin. În această direcție, Dacia este mai bine poziționată ca alți producători auto, inclusiv Renault, și poate contribui la creșterea nivelului general al încasărilor grupului.
Oficialii Renault au confirmat faptul că firma mamă se va specializa în autoturisme electrice și că Dacia va exploata tehnologia pe combustie până în 2035. Cu alte cuvinte, Dacia nu își propune să producă în România autoturisme electrice până la finalul deceniului.
Există o explicație logică pentru strategia Renault.
Succesul Dacia este legat de preț și valoarea de revânzare
După cum am menționat anterior, Uniunea Europeană a interzis vânzarea autoturismelor noi cu motoare pe combustie, începând cu 2035. Dispariția acestora de pe piață va fi mai rapidă. Astfel, autoturismele pe combustie mai scumpe vor dispărea de pe piața Uniunii Europene până la finalul acestui deceniu. Pur și simplu, pe măsură ce se apropie 2035 valoarea lor de revânzare va scădea accelerat. Este adevărat că autoturismele second-hand vor putea fi comercializate în continuare, dar acestea vor fi taxate suplimentar pentru a încuraja tranziția la autoturisme electrice. Efectul va fi evitarea achiziționării de autoturisme cu motoare pe combustie. Adevărul este că regula impusă de Uniunea Europeană accelerează declinul acestei tehnologii. Efectele declinului vor fi resimțite chiar din acest deceniu. Probabil că în 2025-2026 va fi evident că 2035 este o țintă foarte largă.
Dacia are un avantaj în această direcție și șefii Renault sunt conștienți de acest lucru. Autoturismele produse la Pitești sunt relativ ieftine. Pentru clienții care au nevoie de un autoturism cu motor pe combustie, dar nu vor să piardă din valoarea de revânzare, Dacia este perfectă. În 4-5 ani cererea pentru aceste autoturisme va crește, explicația fiind că vor fi tratate drept produse de tranziție. Ele sunt suficient de ieftine pentru a nu afecta bugetele proprietarilor când sunt vândute cu discount.
Clienții care încă nu au bani de autoturism electric aleg Dacia
Dacia este o companie care se descurcă extrem de bine în perioadele dificile economic. De exemplu, în primele nouă luni ale lui 2022 compania s-a descurcat excepțional pe piețele europene. Succesul de care s-a bucurat Dacia în acest an este ușor de explicat. Și acesta justifică decizia Renault de a continua aici producția de autoturisme cu motoare pe combustie.
În primul rând, inflația a erodat puterea de cumpărare a locuitorilor din întreaga Uniune Europeană și mulți clienți s-au orientat spre autoturisme mai ieftine. În al doilea rând, rata de adoptare a autoturismelor electrice a crescut enorm în ultimii ani și mulți clienți ar dori să facă pasul spre această tehnologie. Unii dintre ei nu au suma necesară sau așteaptă dezvoltarea rețelei de încărcătoare. Ei speră la dezvoltarea rapidă a tehnologiei și nu sunt dispuși să facă investiții în autoturisme costisitoare pe combustie. Și atunci preferă să cumpere un produs de tranziție.
Ținând cond de modul în care regula UE schimbă comportamentul consumatorilor, putem concluziona că specializarea Dacia în autovehicule pe combustie este logică.
Un răspuns la “Specializarea Dacia în autovehicule pe combustie este logică”
Raspunsuri pretentioase in schimbul acestei dificultati cu argumente reale si explicand totul in legatura cu asta.|