Barierele comerciale (Trade barriers) sunt politici guvernamentale de restricționare a comerțului internațional și de descurajare a importurilor din alte țări. Aceste bariere comerciale pot face ca produsele din alte țări să fie importate mai greu și cu costuri suplimentare, avantajând astfel producătorii locali, ale căror produse devin mai competitive sau pot bloca comerțul total. Restricțiile comerciale folosite cel mai frecvent de statele lumii sunt:
- Bariere tarifare;
- Bariere non-tarifare;
- Cote de importuri;
- Restrângeri voluntare de exporturi;
- Subvenții acordate producătorilor interni;
- Embargo;
- Etc.
Statele cu industrii slab dezvoltate utilizează barierele pentru a-și proteja firmele interne de concurența externă.