Contracția cantitativă (Quantitative tightening – QT) se referă la un tip de politică monetară prin care băncile centrale restrâng cantitatea de monedă de pe piață. Operațiunea de contracție cantitativă presupune ca banca centrală să vândă titlurile de valoare achiziționate anterior. Prin acesr tip de politică, instituția centrală încearcă să stopeze creșterea ratei inflației. Vânzarea de titluri de valoare se face către instituțiile financiare care activează pe acea piață financiară. În principiu, este vorba despre băncile comerciale din acel sistem bancar. Prin vânzările de obligațiuni, scade cantitatea de bani de pe piață, titlurile de valoare se depreciază și randamentul lor crește. Randamentul mai bun al obigațiunilor le face mai atrăgătoare pentru ceilalți agenți de pe piață. Aceștia vor renunța la alte investiții și vor prefera plasamentele mai sigure, în titluri de valoare.
Dacă această politică, de contracție cantitativă, se face într-un ritm accelerat există riscul ca economia să intre în recesiune. Implementarea politicii va scumpi banii de pe piață și există riscul ca agenții de pe piață să nu aibă timp să se adapteze.
Conceptul se mai întâlnește uneori și sub denumirea de restrângere cantitativă. Această politică este utilizată în special atunci când relaxarea cantitativă determină supraîncălzirea economiei.