Un cumpărător (Buyer) este un individ care achiziționează un produs sau serviciu sau are intenția să o facă. Cumpărătorul persoană fizică face achiziții în calitate de consumator final, pentru satisfacerea nevoilor proprii. Un cumpărător profesional este un angajat, specializat pe anumite grupuri de produse. Acesta are experiență în analiza de piață, negocieri, achiziții vrac și coordonarea livrării. El face aceste cumpărături în numele unei persoane juridice. Altfel spus, acesta se ocupă de aprovizionarea firmei respective. Nu trebuie să se facă o confuzie între cumpărătorii profesionali și achizitori. Pe piață, cumpărătorul acționează ca un agent al cererii.