Dilema prizonierului (The prisoner’s dilemma) este un exemplu utilizat frecvent pentru a ilustra analiza specifică teoriei jocurilor. Exemplul presupune că doi prizonieri, complici în comiterea unei fapte de natură penală, sunt interogați separat. În lipsa transparenței pieței, fiecare decide să-și maximizeze beneficiul personal în detrimentul complicelui.
Dilema prizonierului este un paradox pentru că acțiunile egoiste ale complicilor împiedică producerea unui rezultat optim. Dilema prizonierului a fost enunțată inițial de Merrill Flood și Melvin Dresher și apoi a fost formalizată, la începutul anilor 1950, de către matematicianul Albert Tucker în felul următor.
Cei doi complici sunt prinși și nu există suficiente dovezi pentru a fi condamnați pentru fapta comisă, ci doar pentru una marginală, deci cu o sentință redusă. Procurorii îi interoghează separat pentru a obține mărturisirea lor și le oferă în schimb reduceri ale pedepsei. Rezultatele posibile sunt:
- Ambii prizonieri trădează și primesc câte 10 ani de închisoare;
- Un prizonier trădează și primește 3 ani de închisoare, cel trădat este condamnat la 15 ani de închisoare;
- Prizonierii nu cooperează cu procurorii și sunt condamnați la câte 5 ani de închisoare.
Acest model este foarte util pentru a ilustra modul în care se formează relațiile pe piață în condiâii de informații imperfecte.