Final

Prin „final” (Trough) ne referim la ultima fază a unui ciclu economic. În această fază, activitatea economică atinge cel mai scăzut nivel. Aceasta se caracterizează printr-o restrângere generală de activitate, în care rata șomajului este ridicată și majoritatea companiilor operează sub capacitate. De obicei, sentimentul general din economie este unul slab. în funcție de amploarea fazei precedente, de depresiune, mulți agenți economici ar putea pune sub semnul întrebării capacitatea de relansare a economiei. În această fază, este posibil să apară temeri privind deflația.

Final, ciclu economic
Sursă: Inițiativa Privată

Această fază coincide cu atingerea punctului minim de scădere economică. De pe acest platou, economia va intra într-o fază de relansare care va coincide cu un nou ciclu economic.

Această fază a ciclului economic apare în literatura de specialitate din România sub diverse nume, de la depresiune la criză. Traducerile nu sunt însă cele mai inspirate, pentru că și depresiunea și criza au înțelesuri mai ample. În literatura de limbă engleză faza este denumită „trough”. Traducerea ca adverb „până la sfârșit” este utilă pentru că ne indică finalul ciclului economic. Pragul minim al ciclului economic, de la care va începe faza de recuperare sau avânt. Practic, această fază semnalează un prag de rezistență al economiei.