Conceptul de fungibilitate (Fungibility) se referă la caracteristica unui bun de a fi schimbat cu altul, de același tip. În urma schimburilor valoarea și calitatea acestor bunuri nu este afectată. Exemplul clasic de bunuri care au această caracteristică este cel al banilor sau al materiilor prime. Banii dintr-o serie și materiile prime de o anumită calitate își vor păstra valoarea în urma schimburilor. Desigur, valoarea se va păstra doar dacă aceste bunuri își păstrează integritatea fizică. De exemplu, un lingou de aur este fungibil atât timp cât greutatea sa nu se schimbă.
Vezi și conceptul de bunuri fungibile.