Fuziune

Fuziunea (Merger) reprezintă procesul de integrare a două sau mai multe firme, de obicei din aceeași industrie, într-o nouă companie. O fuziune poate avea loc pe verticală sau pe orizontală. Demersurile asociate unei fuziuni sunt extrem de complexe și de durată. Aceasta este precedată de perioade lungi de negociere și, după semnare, de un proces amplu de reorganizare într-o nouă structură. Procesul presupune auditul complet al entităților participante și restructurarea personalului.

De multe ori, se întâmplă ca procesul de fuziune să fie abandonat pentru că părțile nu agreează la condițiile schimbului, diferențele de cultură organizațională sunt prea mari sau, în urma auditului, se descoperă că una dintre părți are diferite probleme.

De asemenea, există multe cazuri de fuziuni care au eșuat și în care compania principală a renunțat la activele preluate. De exemplu, Daimler-Benz a plătit $36 de miliarde pentru a fuziona cu Chrysler în 1998. În nici măcar 10 ani, pe fondul incompatibilităților de cultură organizațională și managerială, Daimler-Benz a vândut 80% din active pentru doar $7 miliarde.

Piața mondială a fuziunilor și achizițiilor a fost de $5,1 bilioane în 2021. Valoarea foarte mare a sumelor care se rulează pe această piață este surprinzătoare, mai ales că rata de eșec a fuziunilor și achizițiilor este apreciată la un nivel între 70% și 90%.