Impozit progresiv

Un impozit progresiv (Progressive tax) este o taxă care presupune aplicarea de procente diferențiate, crescătoare și proporționale cu nivelurile veniturilor. În teorie, impozitul progresiv poate fi și pur, fapt care ar presupune aplicarea unui procent de 100% pentru cel mai mare venit. Un impozit progresiv pur nu poate fi aplicat în practică pentru că tehnic ar imposibil. De asemenea, ar exista riscul absurd ca beneficiarul venitului maxim dintr-o țară să rămână fără nimic după aplicare taxei.

impozit progresiv
Payer icons created by Eucalyp – Flaticon

De obicei, administrațiile care aleg acest tip de impozitare folosesc un sistem cu intervale, cu cote procentuale diferențiate. Dar chiar și un impozit progresiv pe cote ridică probleme în aplicare. De exemplu, creșterea salariului brut până la încadrarea în următorul interval ar determina aplicarea unui procent superior și o reducere a venitul net sub nivelul celor care se află imediat sub prag. Acest tip de impozit este criticat pentru că descurajează munca și favorizează evaziunea fiscală.

De exemplu, se pot utiliza cote de 10% pentru veniturile până la 3000 de lei, 12% pentru veniturile între 3001 și 5000 de lei și 15% pentru veniturile de cel puțin 5001 lei.  Problema cu impozitarea în trepte apare la în  proximitatea pragurilor.

Exemplu de calcul impozit progresiv

Plecând de la exemplul nostru, să presupunem că există patru salariați care au venituri impozabile de 3000, 3010, 5000 și 5010 lei.

3000 – 3000 * 10% =  2700

Primul angajat va avea un venit net de 2700 de lei.

3010 – 3010 * 12% = 2648,8

Al doilea salariat va avea un venit net de 2648,8 lei. Acesta are venitul impozabil mai mare ca primul individ, dar se încadrează la următorul prag de taxare.

5000 – 5000 * 12% = 4400

A treia persoană va avea un venit net de 4400 de lei.

5010 – 5010 * 15%= 4258,5 lei

Al patrulea salariat va intra în următoarea categorie de impozit. Acesta va avea un venit net de 4258,5 lei, semnificativ mai scăzut ca al celui de al treilea angajat.

Aceste diferențe de venituri, care apar în zona pragurilor de impozitare, determină dezvoltarea fenomenului salarizării la gri. Mulți angajați vor prefera să primească o parte din salarii în mână, pentru a nu se încadra în următoarea treaptă de impozitare.