Ineficiența alocativă (Allocative inefficiency) se referă la acea situație în care resursele nu sunt alocate pe piață în cel mai eficient mod, fapt care duce la o satisfacere a nevoilor consumatorilor sub nivelul optim. Protejarea unor industrii, oferirea de facilități pentru altele și intervențiile publice în formarea prețurilor pe piață sunt toți factori care influențează modul în care sunt alocate resursele pe piață. Alocarea unor resurse în domenii pentru care nu există cerere duce la creșterea costurilor și deci a prețurilor în alte sectoare și determină o reducere a satisfacției generale a clienților.
Costul marginal de producție influențează numărul de unități realizate de către firme, deci oferta de pe piață. Utilitatea marginală influențează numărul de unități achiziționate de către clienți, deci cererea de pe piață. Eficiența alocativă se realizează în punctul de echilibru al pieței, la prețul și cantitatea de echilibru. Adică aceasta are loc când cererea este egală cu oferta și costul marginal de producție cu utilitatea marginală. Utilitatea marginală este egală cu prețul pe care sunt clienții dispuși să-l plătească pentru un produs.
Astfel, la un preț superior celui de echilibru, am avea ineficiență alocativă. Clienții ar fi dispuși să achiziționeze mai puține utilități decât ar fi firmele dispuse să vândă.
Similar, la un preț inferior celui de echilibru, am avea tot ineficiență alocativă. Stimulați de prețul mic, consumatorii sunt dispuși să achiziționeze mai multe unități decât sunt dispuse firmele să vândă.