Prin întreprinderi de investiții colective în valori mobiliare transferabile (Undertakings Collective Investment in Transferable Securities – UCITs) înțelegem un cadru de reglementare din Uniunea Europeană. Prin acesta se stabilesc condițiile în care se pot înregistra, funcționa și tranzacționa fondurile de tip mutual. Aceste întreprinderi de investiții colective în valori mobiliare transferabile sunt reglementate prin directiva europeană 2009/65/EC. UCITs armonizează formarea, administrarea și vânzarea de fonduri mutuale în statele membre al e UE. Practic, prin acest cadru se uniformizează legislația specifică din toate statele membre și se creează premisele pentru funcționarea optimă a pieței. Acesta creează premisele desfășurării acestui tip de afaceri în toată Uniunea Europeană. Prin intermediul cadrului UCITs, fondurile mutuale din alte părți ale lumii se pot înregistra și activa pe teritoriul Uniunii Europene. De asemenea, fondurile din statele membre ale UE care se înregistrează pot ajunge să fie tranzacționate pe plan internațional. În principiu, cadrul facilitează circulația capitalului în statele Uniunii Europene și în exteriorul ei. A Comisia Europeană publică regulată ghiduri cu norme pentru autoritățile de reglementare din statele membre. În acest fel, se asigură că aceste instrumente de investiții sunt sigure și la dispoziția tuturor cetățenilor UE.
UCITs sunt echivalente cu fondurile mutuale din SUA.