Prin marketing de evanghelizare (Evangelism Marketing) înțelegem strategia de promovare din „gură în gură” (word-of-mouth). Clienții ar trebui să fie atât de mulțumiți de produsele sau serviciile unei firme încât să își aloce din timpul lor personal pentru a convinge alți clienți potențiali să le încerce. Provocarea firmei este să dezvolte produse și servicii care să le ofere clienților un grad de satisfacție extrem de ridicat. Aceștia ar trebui să fie așa de mulțumiți de produsele firmei încât să fie stimulați să le vorbească și altora despre avantajele utilizării lor.
Companiile care vor să stimuleze declanșarea unei campanii de acest gen pot aborda direct clienți cheie. Mai precis, acestea ar trebui să identifice utilizatori ai produsului care pot influența și alți clienți potențiali. De exemplu, aceștia pot fi încurajați să promoveze produsele sau serviciile companiei prin oferirea de reduceri pentru atragerea de utilizatori noi.
În ultimii ani, tehnologia și rețelele sociale au schimbat modul în care se realizează această strategie. Astfel, clienții care promovează produsele pot fi întâlniți pe forumuri sau în secțiunile de review-uri ale magazinelor. O problemă în acest caz este legată de faptul că persoanele care promovează produsele nu sunt cunoscuți ai clienților potențiali. Credibilitatea este mai dificil de obținut și ea vine din cantitate. Un număr ridicat de note și comentarii pot da forță review-urilor pentru un produs.