Mezoeconomia (Meso-economics) este un concept folosit pentru a descrie componentele sistemului economic care fac legătura dintre macroeconomie și microeconomie. Conceptul este compus din termenii mezo (mijloc, central) și economie. Acesta a fost propus în anii 1980, de către economiști care au analizat legătura dintre componentele micro și macro ale economiei. Cu toate acestea, elemente ale mezoeconomiei au început să se contureze încă din secolul XIX.
Conceptul de mezoeconomie a rămas unul marginal, el nefiind acceptat pe scară largă. Necesitatea existenței unei scale intermediare fiind contestată de cei mai mulți dintre economiști. Ca urmare, în marea majoritate a lucrărilor de teorie economică acesta nu este abordat, fiind cel mult menționat.
Suporterii mezoeconomiei argumentează că analizele la nivel de individ (microeconomie) și de stat (macroeconomie) lasă descoperite aspectele regionale. Pentru a putea analiza problemele de eficiență economică este nevoie să se înțeleagă cum se distribuie resursele și cum se formează produsul brut.
În principiu, prin regiune ar trebui să se înțeleagă o parte a unei țări în care tind să se formeze prețuri distincte ale factorilor de producție. Cauzele fenomenului sunt variate, de la informații imperfecte pe piață la infrastructură. De exemplu, în România munții Carpați au funcționat ca o barieră naturală. Factorii de producție circulă greu între regiuni și există o tendință prin care prețurile se formează diferit. Prețurile factorilor de producție influențează direct economiile acestor regiuni.
(2) Mezoeconomia se ocupă cu studiul aspectelor instituționale ale economiei care nu sunt analizate în cadrul micro sau macroeconomiei. În teoria economică, se pleacă de la asumpții de concurență și informație perfectă, de tranzacții fără costuri etc. fapt care lasă spații pentru instituții (e.g. instanțe, partide ș.a.) care să rezolve eșecurile cauzate de inexistența unei societăți ideale. Practic, aceste instituții se ocupă de corectarea unor eșecuri atribuite pieței libere.