Puterea de piață (Market power) se referă la capacitatea unei firme de a influența formarea prețurilor. Această putere de piață este ridicată pe piețele imperfecte și extrem de scăzută pe cele concurențiale. Acesta îi oferă posibilitatea agentului cererii sau al ofertei să influențeze prețul prin controlul cantităților tranzacționate.
Pe piețele cu concurență ridicată și cu un număr mare de clienți, capacitatea unei firme de a influența oferta totală sau prețul pieței este una scăzută. Altfel spus, firmele care operează în condiții de concurență au o putere de piață scăzută. Același lucru se poate spune și despre clienții de pe aceste piețe, care nu influența individual cantitățile tranzacționate.
Pe o piață cu monopol sau oligopol, o firmă va controla cu ușurință oferta și prețurile de vânzare. Este suficient ca o firmă de monopol sau oligopol să își modifice nivelul producției pentru a schimba situația de pe piață. Evident, aceasta poate să-și manifeste puterea de piață și prin modificarea prețurilor practicate. Clienții de pe aceste piețe sunt forțați să accepte condițiile firmelor ofertante, deci puterea lor este extrem de scăzută.
Pe piețele de monopson sau oligopson, companiile ofertante vor avea o putere de piață scăzută. Numărul extrem de scăzut de clienți va determina firmele ofertante să accepte condițiile acestora. Acestea își vor sacrifica o parte din marja de profit pentru a putea să-și vândă producția. Clienții de pe aceste piețe sunt cei care au puterea de piață mai mare.