Rata falimentelor

Rata falimentelor (Bankruptcy Rate) este un indicator care urmărește evoluția numărului de falimente dintr-o țară sau regiune. Practic, rata compară cum a evoluat numărul de închideri de firme. Acest indicator este greu de utilizat în analize internaționale pentru că falimentul nu este definit similar în diferitele legislații din lume. De exemplu, în unele țări există mai multe tipuri de faliment, fapt care face comparațiile dificile.

rata falimentelor
Piggy bank icons created by Freepik – Flaticon

La modul simplist, acest indicator poate fi calculat cu ajutorul următoarei formule:

Rf = Fac/Far * 100

unde,

  • Rf – rata falimentelor;
  • Fac – falimente anul curent;
  • Far – falimente anul de referință.

Valoarea indicatorului ne poate indica în ce direcție evoluează economia. Creșterea indicatorului ne poate indica intrarea în recesiune. De asemenea, aceasta surprinde parțial și sentimentul antreprenorilor în ceea ce privește economia. Astfel, o rată a falimentelor scăzută, în contextul unui PIB stagnant, poate indica faptul că antreprenorii se așteaptă la îmbunătățirea condițiilor economice.