Un salariu subminim (Subminimum Wage) se referă la un nivel al remunerației muncii care este stabilit sub pragul salariului minim. Acest tip de plată a muncii este posibil doar în anumite țări. De exemplu, în SUA este posibilă utilizarea unui nivel salarial subminim timp de trei luni de zile. Acesta începe de la $4,25 și poate fi folosit pentru tinerii sub 20 de ani. De asemenea, în unele state este acceptat un nivel salarial subminim pentru locurile de muncă în care se utilizează bacșișul. În majoritatea statelor care au implementat salariul minim, remunerarea sub acest nivel nu este posibilă legal.
Acest tip de nivel salarial a fost gândit ca o înlesnire pentru angajarea persoanelor care întâmpină piedici pe piața muncii.