Prin supra-angajare (Overemployment) ne referim la angajații care nu-și pot reduce norma de lucru, deși sunt dispuși să suporte reducerea proporțională a veniturilor. Aceștia nu găsesc locuri de muncă în care raportul dintre nivelul salarial și timpul lucrat să corespundă nevoii lor. Practic, salariații nu își pot fructifica preferința pentru timp liber. Ei sunt obligați să lucreze în condiții pe care nu le agreează.
În concepția originală, supra-angajarea se referă la situația salariațiilor care sunt determinați de angajatori să-și depășească norma. Aceștia ar prefera să se bucure de timpul liber, dar nu o pot face. Situația apare frecvent în firmele mici, unde angajatorii au nevoie de mai mult de un angajat pentru un anumit tip de activități. Administratorii nu-și permit un salariat suplimentar sau volumul de muncă nu justifică o angajare și îl exploatează pe cel existent. Salariatul ajunge să facă ore suplimentare, deși ar prefera timpul liber.
O formă particulară a fenomenului de supra-angajare apare când un individ își ia singur mai multe locuri de muncă, pentru a-și asigura veniturile necesare vieții. El ar prefera să se bucure de timpul liber, dar nu-și permite să renunțe la niciunul din joburi. Fenomenul s-a intensificat după dezvoltarea activităților remote. În special angajații care lucrează de acasă își găsesc locuri de muncă suplimentare pentru a-și rotunji veniturile. În acest caz, există preferința pentru timp liber, dar constrângerea și-o impune singur salariatul.