Tacticile de negociere comercială (Commercial negotiations tactics) sunt metode folosite de negociatori în relațiile de schimb de produse și servicii. Ele sunt utilizate în special în tranzacțiile în care există agenți de vânzare care sunt bonificați prin comisioane. De exemplu, pentru produsele în serii mici se preferă negocierea directă între agenții cererii și ai ofertei. Aceste tactici de negociere comercială sunt utilizate de una sau mai multe părți cu scopul de a-și atinge scopurile și obiectivele. Părțile intră în negociere cu praguri superioare și inferioare, ale prețurilor și condițiilor pe care sunt dispuse să le accepte. Componenta comercială a acestor tactici presupune negocierea termenilor contractuali, mai exact elemente precum preț, cantitate, termen de livrare, garanție etc.