Teoria avantajului comparativ (The Theory of Comparative Advantage) este un principiu economic fundamental pentru explicarea beneficiilor comerțului internațional și specializării în producție. Aceasta se bazează pe lucrările economistului britanic David Ricardo. Chiar dacă își are originea în secolul XIX, teoria este una esențială pentru comerțul internațional. Conform acestei teorii, statele lumii ar trebui să se specializeze în producția bunurilor și serviciilor care au cele mai scăzute costuri de oportunitate. Ulterior, prin comerț internațional, acestea ar trebui să obțină bunuri și servicii pentru care nu au avantaje comparative de producție. Chiar dacă una din țări este mai eficientă în producția tuturor bunurilor, schimbul este avantajos pentru ambele.
Dacă o țară este cel mai eficient producător a două bunuri, ar părea că nu are nevoie de comerț internațional. Teoria reușește totuși să demonstreze faptul că dacă țara se specializează în producția bunului în care are cel mai mare avantaj comparativ și cealaltă țară în a celuilalt bun, ambele țări ar avea de câștigat din comerț.
Prin specializare, resursele sunt alocate într-o manieră mai apropiată de optimul economic.
Teoria avantajului com0parativ are un sens mai larg ca legea cu același nume. Teoria se referă la cadrul conceptual mai larg, care pune accent pe beneficiile comerțului internațional și pe specializarea în producție. Legea, pe de altă parte, scoate în evidență implicațiile practice și empirice ale principiului economic. Aceasta evidențiază aplicația pe larg a principiului și statutul acestuia ca lege economică fundamentală.