O terapie de șoc (Shock therapy) afirmă că, prin renunțarea bruscă la măsurile protecționiste, o economie de control poate fi forțată să devină una de piață. Problema „terapiei de șoc” a fost un subiect frecvent în fostele state comuniste din Europa de Est. Prin măsurile radicale propuse terapia de șoc poate grăbi falimentul unor întreprinderi neperformante și determina creșterea ratei șomajului. Renunțarea la controlul prețurilor va determina o mai bună alocare a resurselor și va pune bazele unei creșteri economice sănătoase.
După revoluția din 1989, în România s-a pus problema implementării unei terapii de șoc. La momentul respectiv, industria era învechită și neperformantă. De asemenea, economia nu era una funcțională, de piață. Marea majoritate a firmelor erau încă în proprietatea statului și nu erau profitabile. Dacă s-ar fi aplicat terapia de șoc și toate aceste structuri ar fi fost lăsate să funcționeze singure pe piață, costurile sociale ar fi fost extrem de mari. Probabil că rata șomajului ar fi crescut exponențial și populația ar fi sărăcit cu rapiditate. Este de înțeles de ce decidenții politici din România au evitat măsurile dure. În perioada tranziției, de la economia de comandă la cea de piață, ei au preferat o terapie graduală. România a rămas în urma statelor din Europa de Est care au abordat strategia, dar mișcările sociale au fost atenuate.