Un gaj cu deposedare (Non-possessory pledge) presupune ca bunurile mobile, cu care debitorul garantează rambursarea împrumutului, să fie predate în custodia creditorului până la rambursarea creditului. Acest gaj se practică în special în perioadele în care nivelul de încredere reciprocă dintr-o economie este extrem de scăzut. Acest gaj este extrem de dezavantajos pentru debitor pentru că îi poate indisponibiliza mijloace de producție, pe perioada creditului. De exemplu, acesta nu își va putea utiliza echipamentele sau mașinăriile cât timp creditul este în vigoare. Indisponibilizarea echipamentelor duce invariabil la reducerea capacității de câștig, deci la creșterea riscurilor asociate creditului.