Inflația energetică (Energy inflation) se referă la situația în care creșterea prețurilor dintr-o economie este cauzată de majorarea costurilor cu energia. Majoritatea ramurilor unei economii sunt dependente de energie astfel că, prin integrarea costurilor, apare un efect de inflație în spirală. Într-un timp relativ scurt, orice creștere a prețurilor la energie generează majorări de prețuri în aval.
Delimitarea părții din rata inflației care este determinată de majorarea prețurilor la energie este dificil de realizat în practică. Nu toate firmele vor administra creșterea costurilor într-o manieră similară. Atfel, este posibil ca unele firme să acopere o parte din aceste costuri și altele să le transfere în întregime în prețuri. Din această cauză, un calcul al impactului prețurilor în rata inflației va fi aproape imposibil de realizat. Putem însă să înțelegem efectul și necesitatea ca piața să fie liberă.
Pentru a ilustra cum funcționează inflația energetică, putem să luăm ca reper situația României, din iarna 2021-2022. Creșterea accelerată a prețurilor la gaz și la energia electrică au determinat majorări de prețuri într-o multitudine de ramuri industriale. Puterea de cumpărare a consumatorilor finali nu a fost afectată doar de scumpirea gazului și a electricității ci și de majorarea prețurilor la o multitudine de bunuri de consum.