Agricultura de subzistență (Subsistence agriculture) reprezintă un sistem neperformant de exploatarea a pământului. Muncile agricole se fac pe loturi mici de teren, cu unelte neperformante și fără utilizarea de metode validate științific. Acest sistem permite producerea de suficiente produse pentru nevoile familiei, dar insuficiente pentru a obține venituri semnificative din vânzarea surplusului. Acest tip de agricultură este specific economiei naturale, dar poate fi întâlnit și în țări în curs de dezvoltare.
Agricultura de subzistență s-a practicat și în România în anii de după revoluție. În anii respectivi s-au întâmplat două lucruri care au favorizat apariția agriculturii de subzistență. În primul rând, coloșii industriali, construiți în perioada socialistă, au început să falimenteze și nulți dintre salariați au fost disponibilizați. În al doilea rând, colhozurile au fost desființate și vechii proprietari sau urmașii lor au primit înapoi mici loturi de teren. Milioane de români au început să practice agricultura la scară mică. După ani de industrializare, o mare parte dintre ei nu aveau abilitățile și cunoștințele necesare practicării agriculturii.
A fost nevoie de 30 de ani pentru ca fermele mici să înceapă să dispară. Chiar și așa, mai sunt încă foarte mulți români care pe lângă profesia de bază mai lucrează și mici suprafețe de teren.