Salariat

Un salariat (Employee) este o persoană aptă de muncă, angajată pe baza unui contract, elaborat în condițiile legii, cu normă parțială sau totală, pe perioadă determinată sau nedeterminată, de către un angajator, pentru a presta sarcini specializate sau nespecializate, în schimbul unei remunerații (salariu).

Salariat
Image by storyset on Freepik

În România, drepturile și obligațiile unui salariat și ale  unui angajator sunt stipulate în Codul Muncii. De implementarea corectă a legilor din acest cod se ocupă Inspectoratul Teritorial al Muncii (ITM). Salariații pot sesiza ITM-ului orice încălcare a contractului de muncă sau a legislației specifice. În firmele mai mari, salariații se pot asocia (sindicaliza) pentru a-și proteja mai bine drepturile. În România, pentru formarea unui sindicat este necesară asocierea cel puțin 10 membri dintr-o unitate sau 20 dintr-un sector.

Salariatul poate fi calificat, adică specializat și certificat în operațiunile necesare la locul de muncă sau necalificat. De obicei, specializarea salariaților se realizează într-o instituție publică sau privată de învățământ. Tradițional specialiștii se formau prin ucenicie la locul de muncă. Această tradiție, a formării specialiștilor la locul de muncă, prin practică, a redevenit populară în ultimii ani. În prezent, există atât sisteme de școlarizare duală, cât și programe de ucenicie în cadrul organizațiilor profesionale.