Prin demisie (Resignation) înțelegem ruperea unilaterală a contractului de muncă inițiată de angajat, un fenomen cu implicații profunde asupra pieței forței de muncă. Este expresia supremă a mobilității capitalului uman într-o economie de piață.
Costurile economice sunt bilaterale:
- Pentru angajator: pierderea investiției în training, costurile recrutării, scăderea productivității pe termen scurt;
- Pentru angajat: renunțarea la venit, pierderea beneficiilor acumulate, costul de oportunitate al căutării unui nou loc de muncă.
Demisia funcționează ca un mecanism de reglare a pieței, semnalând dezechilibre în raportul cerere-ofertă pentru anumite competențe. O rată mare de demisii într-un sector indică fie salarii necompetitive, fie condiții de muncă nesatisfăcătoare.
În teoria economică, demisia reprezintă exercitarea puterii de negociere a angajatului – ultimul său atu când alte forme de negociere eșuează.
Paradoxal, posibilitatea demisiei creează eficiență economică, forțând angajatorii să mențină standarde competitive pentru a-și păstra talentele. Astfel, demisia nu este doar un act individual, ci un motor al progresului economic și al îmbunătățirii condițiilor de muncă la nivel macro.
În România, prin demisie angajații renunță la dreptul de a beneficia de ajutorul de șomaj. Altfel spus, statul consideră că indiferent cât de toxic este mediul de lucru pentru sănătatea fizică și psihică a angajatului acesta trebuie să continue să lucreze.
