Ciclul economic (Economic cycle) reprezintă fluctuațiile nivelului de activitate economică dintr-o anumită perioadă de timp. Un ciclu economic are patru faze: avânt, vârf, depresiune și final. După faza de final, urmează una de relansare a economiei și un nou avânt. Practic, ciclul este format din fluctuațiile economiei dintre perioadele de expansiune și contracție. În timp, cele patru faze se vor relua și economia va intra într-un nou ciclu.
Practic, un ciclu surprinde un tipar de expansiune și contracție al economiei în ansamblu. Acesta se va reflecta în nivelul produsului național și în restul indicatorilor macroeconomici (rata șomajului, rata inflației etc.).