Categorii
Extern

Samsung redevine lider pe piața smartphone-urilor

În trimestrul 3 din 2020 vânzările de telefoane mobile inteligente au continuat să scadă, livrările fiind cu 1% mai mici ca în perioada similară de anul trecut. Chiar dacă, per ansamblu, piața mondială a telefoanelor mobile inteligente a scăzut, unii producători au avut evoluții extrem de interesante. Efectele pandemiei și maturizarea pieței au determinat o accentuare a concurenței dintre producători.

Samsung redevine lider pe piața smartphone-urilor în T3. În acest trimestru piața mondială a telefoanelor mobile inteligente s-a stabilizat. După scăderile de 14% din trimestrul 2 al lui 2020 și de -13% în trimestrul 1, evoluțiile din acest trimestru pot fi considerate adevărate performanțe. Cu reducere de doar 1%, comparativ cu trimestrul 3 din 2019, se poate spune că piața s-a stabilizat. Reducerea reală este probabil sensibil mai mare, în acest trimestru având loc înlocuiri de telefoane care au fost amânate în prima jumătate de an.

Livrările mondiale de telefoane mobile inteligente
Producător Livrări
T3 2020
(milioane)
Cotă de
piață
T3 2020
Livrări
T3 2019
(milioane)
Cotă de
piață
T3 2019
Creștere
anuală
Samsung 80,2 23,0% 78,9 22,4% +2%
Huawei 51,7 14,9% 66,8 19,0% -23%
Xiaomi 41,1 13,5% 32,5 9,2% +45%
Apple 43,2 12,4% 43,5 12,3% -1%
Vivo 31,8 9,1% 30,1 8,5% +6%
Alții 94,0 27,1% 100,6 28,6% -7%
Total 348,0 100,0% 352,4 100,0% -1%
Sursă: www.canalys.com/newsroom/canalys-worldwide-smartphone-market-q3-2020
Samsung redevine lider pe piața smartphone-urilor

Pe piața globală a telefoanelor inteligente pot fi remarcate evoluții extrem de interesante. În T3 vânzările Samsung au crescut de la 78,9 milioane de unități, în T3 2019, la 80,2 milioane. Cota de piață a firmei s-a majorat de la 22,4% la 23%, și a permis recâștigarea poziției de lider.

Surprinde evoluția dezastruoasă a Huawei, compania vânzând cu 15,1 milioane mai puține telefoane ca în T3 2019. De asemenea, aceasta a pierdut și 4,1% din cota de piață. Investițiile masive în reclamă și în promovarea ecosistemului Huawei nu au stopat efectul sancțiunilor americane. Pe termen mediu, Huawei va continua să piardă din cota de piață în detrimentul Xiaomi, Apple și Vivo.

Xiaomi este câștigătorul din T3, compania reușind să-și crească vânzările de la 32,5 milioane la 47,1 și cota de piață de la 9,2% la 13,5%. Pe fondul evoluția extrem de bune, Xiaomi a urcat în top trei producători de telefoane mobile. Sunt șanse ca Xiaomi să depășească Huawei în T4.  

Vânzările Apple au scăzut cu 300 de mii de unități, sub nivelul pieței. Compania a profitat de starea pieței și a reușit majorarea cotei de piață de la 12,3% la 12,4%. Chinezii de la Vivo și-au majorat vânzările, de la 30,1 milioane la 31,8 și au atins o cotă de piață de 9,1%, cu 0,6% peste anul precedent.

O tendință interesantă este legată de restul producătorilor de pe piață. Vânzările acestora s-au redus de la 100,6 milioane unități la 94 de milioane și cota de piață de la 28,6% la 27%. Reducerea cererii a accelerat concentrarea pieței.Acest trend va continua în viitor.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *