Categorii
Extern

Piața mondială a smartphone – urilor s-a prăbușit

Închiderea economiilor a determinat prăbușiri de piețe în economia mondială, fiind afectate nu doar serviciile, în care contactul uman cu clienții este esențial, ci și ale industrii. După mutarea planetei în on-line ne-am fi așteptat să vedem creșteri impresionante în vânzarea de echipamente de tipul smartphone, dar în mod surprinzător, vânzările s-au prăbușit în primele două trimestre ale anului și nu este clar când au să-și revină.

Piața mondială a smartphone – urilor s-a prăbușit în primele două trimestre din 2020. Închiderea forțată a economiilor a determinat colapsul a nenumărate industrii. În doar câteva luni, am avut ocazia să vedem cum s-au prăbușit industria aeronautică, turismul și HoReCa. Mai puțin vizibile au fost efectele pandemiei în industrii care teoretic ar fi trebuit să reziste mai bine la aceste schimbări ale comportamentului uman.

Surprinzător, piața mondială a smartphone-urilor s-a prăbușit în acest an, deși numărul utilizatorilor de dispozitive high-tech a crescut la un maxim istoric. Prăbușirea pieței poate fi explicată în mai multe moduri. Astfel, unii producători au amânat lansarea de noi modele pe piață pentru ca evenimentul să rămână unul de amploare. De asemenea, izolarea  socială a determinat schimbări imediate ale comportamentului uman. De exemplu, lucratul de acasă a determinat o scădere a dependența oamenilor față de telefoanele lor mobile, pe care le-au putut substitui cu alte dispozitive de comunicare. Nu putem să ignorăm nici posibilitatea ca scăderea veniturilor și incertitudinile legate de veniturile viitoare să îi fi determinat pe mulți să amâne achizițiile care nu sunt urgente.

După cum putem vedea și în datele expuse în tabelul următor, căderea vânzărilor a început încă din primul trimestru al anului (T1), când virusul COVID-19 s-a răspândit agresiv în Asia, cea mai mare piață din lume. Astfel, între primii cinci producători mondiali de telefoane inteligente doar Xiaomi și Vivo (BBK Electronics Corporation) au crescut în primul trimestru al anului 2020, cu 9% și 3%. Creșterea se explică mai degrabă prin avansul puternic al vânzărilor acestor două companii în ultimele trimestre ale lui 2019, față de care celor două companii au scăzut.

Livrări mondiale de smartphone – uri 

Trimestrul 1 2020

Producător Livrări
T1 2020
(mil.)
Cotă
piață
2020
Livrări
T1 2019
(mil.)
Cotă
piață
2019
Creștere
anuală
Samsung 59,6 21,9% 71,5 22,8% -17%
Huawei 49,0 18,0% 59,1 18,8% -17%
Apple 37,1 13,6% 40,2 12,8% -8%
Xiaomi 30,2 11,1% 27,8 8,9% +9%
Vivo 24,2 8,9% 23,5 7,5% +3%
Alții 72,4 26,6% 91,6 29,2% -21%
Total* 272,5 100,0% 313,9 100,0% -13%
Sursa: www.canalys.com, aprilie 2020 * % au fost rotunjite și totalul nu dă mereu 100%

În T2 2020, pe măsură ce restricțiile anti – COVID 19 au devenit ceva comun, vânzările de telefoane au continuat să scadă cu -14%, față de T2 2019. Doar un singur producător din primii cinci a livrat mai multe telefoane în T2 2020, ca în T2 2019. Creșterea cu 9,1 milioane a livrărilor de smartphone – uri este impresionantă dacă ținem cont de evoluția celorlalți producători prezenți pe piață. Apple a înregistrat o creștere în T2 dar asta a venit după ce în T1 a înregistrat o scădere. O explicație vine probabil și din asocierea roducătorilor chinezi cu țara lor și cu responsabilitatea COVID-19. În mod evident, Apple are clienți cu o fidelitate mai mare față de brand, care urmăresc noile lansări de telefoane și își schimbă smartphone – ul la fiecare apariție.

Livrări mondiale de smartphone – uri 

Trimestrul 2 2020

Producător Livrări
T2 2020
(mil.)
Cotă
piață
2020
Livrări
T2 2019
(mil.)
Cotă
piață
2019
Creștere
anuală
Huawei 55,8 19,6% 58,7 18,7% -5%
Samsung 53,7 18,9% 76,9 23,2% -30%
Apple 45,1 15,8% 36,0 10,8% +25%
Xiaomi 28,8 10,1% 32,1 9,7% -10%
Vivo 25,8 9,1% 30,6 9,2% -16%
Alții 75,5 26,5% 97,5 29,4% -23%
Total 284,7 100,0% 331,8 100,0% -14%

Sursa: www.canalys.com, iulie 2020 * % au fost rotunjite și totalul nu dă mereu 100%

Surprinzătoare este însă probușirea Samsung în T2, de 30% comparativ cu T2 2019. În doar 6 luni de zile Samsung a pierdut 3% din cota de piață și a fost depășit de Huawei, companie ale cărei vânzări au scăzut, dar a reușit să-și tempereze scăderea relativ la concurenți. Huawei a detronat Samsung și a ajuns lider de piață. Constatăm că producătorul chinez a reușit să se adapteze surprinzător de bine la noile condiții de piață.

Chiar dacă piața a scăzut puternic în aceste două trimestre, unii producători au reușit să se adapteze mai bine la schimbările de piață și-au majorat vânzările sau au reușit să-și întărească poziția relativă față de concurență. Cifrele nu sunt însă concludente și este necesar să urmărim evoluția pieței  în următoarele trimestre pentru a trage concluzii mai ferme privind ceea ce se întâmplă în economia mondială.

În ultimele luni,  pe piața telefoanelor mobile inteligente au avut loc schimbări de ierarhie fără ca niciuna dintre marile companii să performeze în mod deosebit. În fapt, unele companii au reușit mai bine ca altele să stopeze declinul vânzărilor.

De Gabriel

Sunt un economist care scrie pe platforma Inițiativa Privată în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile care abundă în articolele mele.

Un răspuns la “Piața mondială a smartphone – urilor s-a prăbușit”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *