Managerul de vânzări (Sales manager) este o persoană responsabilă de coordonarea și pregătirea unei echipe de vânzări. În calitate de specialist, acesta:
- elaborează strategia de vânzări a unei firme;
- delimitează zonele acoperite de subordonații responsabili de vânzări; De exemplu, într-un supermarket acesta se va asigura că secțiile sunt delimitate pe categorii de produse. Atunci când vânzările au loc pe teren, la sediile clienților, acesta va realiza distribuția echitabilă a sectoarelor geografice. Acestea trebuie delimitate în funcție de spațiul de acoperit și numărul de clienți potențiali.
- stabilește obiective de vânzări;
- participă la negocierile comerciale importante;
- formează specialiști;
- se implică în angajarea și concedierea subordonaților din departament; Managerul de vânzări colaborează cu departamentul de HR pe toate aspectele care privesc subordonații săi.
- etc.
Practic, acesta este specialist într-o ramură a managementului care se ocupă de organizarea și optimizarea fluxurilor de vânzare.