Costurile de transport (Transportation cost) reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de către o companie pentru a transfera resurse, mărfuri, produse, active etc. dintr-o locație în alta. Costurile de transport au mai multe componente, de la cheltuieli legate de transportator, combustibil, taxe de drumuri, salarii, diurne, asigurarea bunurilor etc. În mod normal, costurile de transport sunt cuprinse în costul total al produselor. Cu alte cuvinte, acestea sunt transferate consumatorului final prin prețul de achiziție.
Altfel spus, costurile de transport cuprind toate cheltuielile efectuate de către o firmă pentru a muta produse, mărfuri sau persoane între două puncte geografice.
Locul în care se desfășoară vânzarea poate determina cine este responsabil de costurile de transport. De exemplu, o firmă care achiziționează mărfuri de la o fabrică va trebui să acopere costurile de transport ale acestora. Dacă preferă să cumpere mărfurile de la un depozit din localitate, costurile vor fi deja integrate în prețul de achiziție.
Sistemul global al transporturilor este gândit pentru a permite optimizarea și reducerea costurilor. În această industrie se folosesc sisteme standardizate la nivel gloabl. Astfel, paleții și containerele permit optimizarea utilizării spațiului, reducerea costurilor de manipulare etc. De asemenea, există burse ala transportatorilor bine organizate care facilitează interacțiunea dintre cerere și ofertă.