Supervacanța de Paști relansează turismul în România. Vacanța de primăvară din sistemul de educație va avea cinci săptămâni anul acesta. Măsura luată de ministrul de resort va avea un efect interesant de relansare a turismului. Am mai analizat și în trecut perspectiva unei relansări a turismului în această vară, dar acum avem certitudinea că procesul va fi grăbit.
Cei 300.000 de profesori din învățământul preuniversitar au avut prioritate la vaccinarea anti-COVID-19. Ca bugetari, aceștia au beneficiat de vouchere de vacanță până anul trecut și, din cauza condițiilor pandemice, aceștia nu au reușit să-și epuizeze tichetele din 2019 și 2020. Cumularea acestor trei factori (vacanța, vouchere și statutul de vaccinați) va determina deschiderea oficială a sezonului turistic din 2021 și va impulsiona cererea în acest sector. La cât de dificilă a fost izolarea din ultimul an probabil că mulți nu vor ezita să facă acest pas.
Supervacanța de Paști relansează turismul în România
Există cel puțin două aspecte pozitive pentru economia României. În primul rând, prin utilizarea de vouchere, în această lună de vacanță, se va reduce presiunea asupra spațiilor de cazare din timpul sezonului estival. Prin reducerea stocului național de vouchere cererea de servicii turistice, în timpul sezonului estival, va fi sensibil mai mică, fapt care va permite păstrarea prețurilor într-un interval mai accesibil. Pericolul presiunilor inflaționiste din zona turismului sunt majore în acest an, pentru că în acest sector economic restricțiile au fost extrem de severe, astfel că orice măsură care poate preveni o creștere accentuată a prețurilor este bine venită.
Dacă ținem cont și de faptul că trimestrul doi de anul trecut a fost unul al izolării și închiderii, putem trage speranță că impulsul dat de relansarea turismului va îmbunătăți perspectivele recuperării economice. Neoficial sezonul estival va începe pe 2 aprilie și se va încheia la finalul lunii septembrie. Un sezon prelungit, cu o durată de circa 6 luni de zile, poate contribui la relansarea mai multor sectoare economice.
Sectoarele economice de suport ar beneficia de măsură
Prin relansarea turismului vor fi stimulate toate sectoarele economice de suport și complementare. De exemplu, ne așteptăm ca în următoarele luni să vedem creșteri semnificative de cerere pentru:
- Hoteluri și pensiuni – Începând cu luna aprilie ar trebui să vedem o cerere semnificativă a cererii;
- Restaurante, baruri și cafenele – Creșterea numărului de turiști va determina o creștere directă a serviciilor din industria alimentației. Creșterea acestor afaceri va impulsiona și industriile din amonte, precum cea a producerii de băuturi și cea agricolă;
- Transporturi – Sezonul vacanțelor va da un impuls semnificativ și industriei de transporturi. Fie că vor utiliza autovehiculele lor sau mijloace de transport în comun turiștii vor determina impulsionarea industriei specifice. Urmarea firească a acestei creșteri va fi de majorare a cererii pentru produse petroliere.
Articolul a fost scris la cald, când se viza acordarea de vacanțe pentru toți elevii și profesorii. Propunerea a fost modificată de Ministerul Educației și elevii din clasele terminale rămân la școală cu orele în online. Chiar și așa, posibilitățile unor weekenduri prelungite și ore susținute din hoteluri, fac ca perioada să fie optimă pentru vacanțe. Restricțiile sociale au fost înăsprite, dar nu există limitări drastice privind deplasările între localități, deci turismul este posibil.