Categorii
Opinii

ANAT recunoaște că turismul este la pământ

La începutul lunii septembrie 2023, Asociația Națională a Agențiilor de Turism a criticat Guvernul pentru intenția de a modifica modul în care se acordă tichetele de vacanță. Asociația a lansat critica înainte ca informațiile despre intenția Guvernului să apară în spațiul public. Nu este clar cum a reușit să intuiască intenția. Prin comunicatul lansat, ANAT recunoaște că turismul este ținut în viață cu acest ajutor de stat mascat.

ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism) recunoaște faptul că turismul este la pământ, atunci când critică Guvernul pentru intenția de a schimba modul în care se acordă tichetele de vacanță. Critica Asociației a fost lansată înainte ca informația despre intenția Guvernului să ajungă în spațiul public. Guvernul a luat în calcul, cel puțin pentru o scurtă perioadă de timp, să acorde aceste tichete direct sub formă de bani. Între timp, poziția autorităților publice s-a nuanțat și se pare că doar tichetele de masă mai sunt vizate.

Comunicatul ANAT ne oferă informații extrem de interesante legate de situația reală din turism. Asociația a prevestit o scădere semnificativă a veniturilor din turism. Astfel, oferirea tichetelor sub formă de bani va determina o scădere cu 35-50% a încasărilor din turism. O parte  a scăderii este pusă pe seama cheltuielilor suplimentare pe care le fac turiștii care utilizează vouchere. Majoritatea folosesc tichetele pentru cazare și cheltuiesc numerar pentru mese și alte servicii. Procentul anunțat este unul enorm de mare și ne arată starea dezastroasă în care se află acest sector economic.

ANAT recunoaște că turismul intern nu este atractiv

Practic, prin acest comunicat, ANAT recunoaște public faptul că sectorul turistic nu performează. Dacă până la jumătate dintre clienții din turismul românesc ar renunța cu prima ocazie la acesta, este clar că industria are probleme majore. Întreaga industrie este dependentă de un sistem de subvenționare mascat. În final, tichetele de vacanță sunt o modalitate prin care Guvernul României decide cum anume să ne cheltuim o parte a veniturilor. Am mai scris despre acest lucru, un tichet este un venit obținut prin muncă, pe care nu avem libertatea să îl utilizăm conform nevoilor noastre. Poate că anul acesta am fi preferat să facem turism extern, dar statul ne-a impus să mergem pe litoralul românesc.

Serviciile turistice românești sunt scumpe și au o calitate care lasă de dorit. Nu este de mirare că agențiile de profil se așteaptă la prăbușirea vânzărilor fără tichete.

De ce este improbabil ca Guvernul să renunțe la tichetele de vacanță?

Tichetele de vacanță se diferențiază de cele de masă, prin faptul că unii beneficiari nu ajung niciodată să le utilizeze. Toți avem nevoie de mâncare, deci tichetele de masă nu vor ajunge în situația de a expira. Nu același lucru se poate spune despre tichetele de vacanță. Mulți beneficiari nu reușesc sau nu vor să facă turism în anul de valabilitate. Ca urmare a acestui lucru, o parte a valorii tichetelor se întoarce la cei care le oferă. În cele mai multe cazuri este vorba de stat. Beneficiarul achită impozitul de venit pentru aceste tichete atunci când le primește și este puțin probabil să facă demersurile pentru recuperarea acestuia. Dacă aceste tichete ar fi oferite sub formă de numerar, Guvernul României ar pierde o sursă de bani.

ANAT ar trebui să fie preocupată de dezvoltarea sectorului

Prin declarațiile realizate ANAT recunoaște problemele structurale ale sectorului turistic. Evident, acesta nu oferă servicii suficient de bune, la prețuri atractive, pentru a atrage turiști. Din păcate, este tot mai clar că această metodă mascată de subvenționare a turismului nu funcționează. Cei mai mulți operatori au profitat de existența voucherelor pentru a crește prețurile. Operatorii din turism ar trebui să fie preocupați de investițiile în unitățile proprii și în crearea de servicii integrate. O mare problemă a turismului din România rămâne oferta săracă de activități. Există sute sau mii de pensiuni în care nu ai ce să faci. Te cazezi și după ce vizitezi cele 2-3 obiective turistice (număr optimist) poți să părăsești zona.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *