Categorii
Extern

Bula bursieră se sparge în 2021

Anul 2020 a fost unul atipic din toate punctele de vedere. Guvernele lumii au încercat să rezolve problemele cauzate de izolare și de restrângerea activităților economice prin inundarea piețelor cu bani. Ca efect imediat, investitorii au căutat să-și securizeze capitalul prin investiții în industria care părea să crească în 2020, cea a tehnologiei informației. Pe fondul cererii mari, acțiunile companiilor din big tech au crescut atât de mult, încât au reușit să absoarbă efectul inflaționist al banilor ieftini. Inevitabil, succesul campaniilor de vaccinare va duce la o prăbușire a cererii pentru unele produse informatice și la o spargere a bulei acțiunilor.

Bula bursieră se sparge în 2021 pentru că acțiunile sunt supraevaluate. În cursul anului 2020, guvernele lumii au inundat piețele cu bani în încercarea de a-și salva economiile de la colaps. Majoritatea afacerilor și-au închis sau restrâns activitatea și nivelul producției a scăzut la minime istorice și cei care aveau capital au încercat să-l protejeze prin plasamente. Așa se explică investițiile masive în acțiunile companiilor din tehnologia informațiilor, creșterea impresionată a prețului aurului în prima parte a anului și cea a crypto monedelor din ultimele săptămâni.

Plasarea excesului de bani ieftini pe piețele bursiere a reușit să determine ascunderea nivelului ratei inflației din țările dezvoltate. Acest lucru a dus și la o creștere artificială a cotației acțiunilor. Aceste niveluri ne amintesc de entuziasmul care a precedat criza dot.com de la finalul anilor 1990. Întoarcerea la o viață ceva mai normală va determina spargerea acestei bule supraevaluate. Este dificil să intuim exact momentul în care va avea loc căderea, dar ne putem aștepta să se întâmple la finalul lui 2021 sau, cel târziu, la începutul lui 2022.

Campania amplă de vaccinare de la începutul lui 2021 și eventualul ei succes în combaterea pandemiei COVID-19 va determina o relansare a producției de bunuri fizice și o scădere a cererii pentru acțiunile companiilor din tehnologia informației. Aceasta va fi urmată de o scădere abruptă a prețurilor acțiunilor și de eliberarea lichidităților pe piețe.

Sunt atât de mulți bani plasați în companiile IT, încât prăbușirea acțiunilor va determina un efect în cascadă. Afaceri din diverse domenii vor fi atrase într-o spirală a falimentului și economiile lumii vor trebui să se reinventeze. Problema este dacă vor putea să o facă și cum vor putea administra problemele economiilor în perioada de tranziție.

Banii ieftini de pe piață au creat iluzia unei economii funcționale

Banii ieftini de pe piață, direcționați spre titlurile de valoare au dat senzația că economiile funcționează. În realitate, economia mondială rezistă miraculos – este doar un castel de cărți pe punctul de a se prăbuși. Probabil, bula bursieră se va sparge în 2021. Urmează o perioadă în care scapă cine poate! Recomandăm prudență maximă în luarea deciziilor cu impact financiar și în plasarea banilor. Cu un pic de analiză și inspirație se aceștia pot fi protejați de inflație.

Previzibila criză economică va veni însoțită de rate ridicate ale șomajului, inflație și de scăderi ale veniturilor gospodăriilor așa că ar fi ideal ca fiecare să se pregătească de zile negre.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *