Cireșele românești sunt prea ieftine chiar dacă în fiecare an platformele de socializare se aglomerează cu glume și critici legate de prețul lor prea ridicat. În realitate însă, dacă analizăm problema din punct de vedere economic, ne dăm seama că aceste fructe ajung pe tarabe le prețuri care le acoperă doar parțial costurile.Citește în continuareCireșele românești sunt prea ieftine
Categorie: Analize
În cadrul secțiunii „Analize” sunt grupate articole care explică probleme curente prin raportarea la concepte teoretice.
Plafonarea prețurilor nu este o soluție pentru rezolvarea dezechilibrelor dintre cerere și ofertă. Orice reglare a prețurilor stabilită de autoritățile centrale va avea efecte negative asupra economiei și consumatori. De exemplu, dacă statul ar fi intervenit pe piața măștilor chirurgicale, impunând un preț apropiat de cel dinainte de pandemie, mai puține firme ar fi făcut eforturi să aducă măști în țară, mai puțini producători ar fi încercat să producă produse substituibile și probabil niciunul nu ar fi încercat să-și dezvolte linii de producție dedicate. În plus, datorită prețurilor mai mici decât în alte țări ale lumii, importurile în România nu ar mai fi fost posibile fără o subvenție din partea statului.Citește în continuarePlafonarea prețurilor nu este o soluție

