Categorii
Modele acte

Contract de creditare societate

Contractul de creditare al societății este o soluție folosită frecvent de către micii antreprenori pentru a-și ține firma pe linie de plutire. Fie că este vorba de o problemă de lichiditate sau de o investiție pe care vrea să o realizeze firma, împrumutul de la asociat este cea mai la îndemână soluție. Dacă asociații au bani disponibili și îi împrumută firmei se evită contractarea unor credite bancare, care vin împreună cu costurile de rigoare.

Contractul de creditare al societății este soluția la care vor apela cei mai mulți antreprenori în momentele în care societate lor se va confrunta cu probleme de lichiditate. Acesta își va credita societatea cu o anumită sumă de bani, până când societatea comercială va realiza venituri care vor permite stingerea creditelor.

Un contract de creditare a societății este un act relativ simplu. În afară de numele asociatului, al firmei, conturile lor bancare și datele de identificare un contract de acest tip mai conține doar două-trei clauze de interes.

Prima clauză de interes este cea temporală. Frecvent aceste contracte au la clauza temporală specificat că sunt „pe perioadă nedeterminată”. Se folosește un termen foarte larg pentru că nu se poate prezice cu exactitate când anume va reuși societatea să genereze veniturile necesare rambursării. Atenție! Chiar dacă perioada contractelor de creditare este pe termen nelimitat, este recomandabil ca aceste credite să fie închise în cel  mult un an de zile.

O altă clauză importantă a contractelor de creditare este legată de costul dobânzii. Legal asociatul poate să încaseze dobândă pentru creditul acordat firmei, dar acest lucru se întâmplă foarte rar pe piață. Firmele și asociații preferă să evite impunerea unei sume pentru a nu complica procedura. Dobânda este un venit suplimentar și acesta ar implica impozitarea și declararea sa. În plus, este greu de prezis termenul la care s-ar putea efectua returnarea creditului și există riscul creșterii datoriilor companiei. De obicei, asociații preferă să-și credite firmele fără perceperea unei dobânzi.

Modele de Contract de creditare și finanțarea societății prin împrumuturi de la asociați

La linkul acesta puteți găsi un model de contract de creditare, pe perioadă nedeterminată, între un asociat și o Societate pe Răspundere Limitată (S.R.L.).

Atenție! Documentele puse la dispoziție pe acest site sunt modele orientative. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru modul în care le folosiți. Utilizarea documentelor se face pe proprie răspundere. Pentru siguranță vă rugăm să consultați un jurist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.