Categorii
Intern

Criza se instalează în România

Economia României a beneficiat de o lebădă neagră în 2022. Războiul din Ucraina a relansat afaceri din diverse domenii și a determinat o creștere economică care a permis evitarea intrării în recesiune. Norocul ni s-a terminat și din 2023 urmează să intrăm într-o recesiune dură.

Criza se instalează în România și acum este prea târziu să mai prevenim reculul economiei. La cum se prezintă situația din țară, ar fi trebuit să fim în recesiune încă de anul acesta, dar am fost salvați de o lebădă neagră.

Economia României a beneficiat din plin de războiul din Ucraina. Intrările de mărfuri și oameni din țara vecină, chiar și doar pentru tranzit, au dinamizat afaceri care erau afectate puternic de efectele pandemiei. De asemenea, ajutorul financiar al Uniunii Europene pentru cazarea și hrana refugiaților ucraineni a fost transferat în consumul intern.  Chiar și cu acest input semnificativ, creșterea economică din 2022 a fost sub așteptări. Fără aportul ucrainenilor, probabil că am fi intrat deja în recesiune.

Din păcate, pentru 2023 nu se întrevede nici un miracol economic care să ne salveze de recesiune.

Românii simt deja criza și au redus consumul

Veniturile românilor nu au fost indexate cu rata inflației și viața s-a scumpit semnificativ. Puterea de cumpărare a intrat în declin și se pare că nu există șanse ca aceasta să fie recuperată prea curând. În afară de românii cu pensii mici și angajații cu salarii minime, nu există categorii sociale sau profesionale a căror venituri urmează să fie indexate cel puțin cu rata inflației. Chiar și în cazul bugetarilor, indexarea se va face cu mult sub rata inflației

Scăderea veniturilor reale este mai accentuată la categoriile profesionale care lucrează pe bază de comision. Salariații din vânzările imobiliare sau din asigurări experimentează o reducere a veniturilor nominale. Pentru ei pierderea puterii de cumpărare este mai mare decât pentru ceilalți salariați. Din păcate, pentru aceste categorii profesionale viitorul apropiat nu se anunță roz.

Guvernul a încercat să recupereze din pierderea puterii de cumpărare, prin impunerea unui nou plafon pentru salariile minime brute. A făcut-o însă prea târziu și prea brutal. Salariile minime vor fi majorate cu 17,65%, un cost enorm pentru firme care va fi transferat în prețuri și inflație. În mod ironic, puterea de cumpărare va continua să scadă.

INS susține că există o creștere a consumului

În termeni nominali, creșterea comerțului cu produse alimentare pare impresionantă. Datele INS vorbesc de o creștere pe primele 9 luni ale anului 2022, față de perioada similară din 2021, cu 23,6%. În termeni reali, pe serie brută neajustată, datele INS ne arată o creștere modestă pentru aceeași perioadă, cu doar 1,9%. Ținând cont că rata inflației este un indicator care lasă de dorit, această valoare nu ne spune foarte multe lucruri. Foarte probabil volumul fizic de produse vândute a scăzut față de anul trecut.

Românii s-au reorientat spre produse marca magazinului, fapt care a permis conservarea parțială a nivelului de consum. La începutul lui 2023 nu vor avea spre ce să se mai reorienteze. Creșterea cererii pentru produse marca magazinului lovește și în micile magazine. Reziliența acestora este mult mai scăzută ca a lanțurilor mari de magazine, pentru că ele nu au putere de negociere cu furnizorii. Este de așteptat ca, încă din primul trimestru al lui 2023, să crească numărul de falimente pentru acest tip de afaceri.

În 2023 prăbușirea economică accelerează

Începutul anului 2023 ne aduce dezastrul. Majorarea salariilor minime va determina creșterea costurilor în toate sectoarele economice. Tot din ianuarie, costurile cu utilitățile vor crește. De asemenea, trecerea în noul an creează oportunitatea renegocierii contractelor de închiriere. Este de așteptat ca multor IMM-uri să li se solicite chirii semnificativ mai mari pentru punctele de lucru.

O creștere generalizată a costurilor, în contextul scăderii veniturilor, nu va fi ușor de procesat de către micii patroni. Este de așteptat ca aceștia să reacționeze prin reduceri de activitate, concedieri și chiar prin ieșirea din afaceri.

Intrarea UE în recesiune lovește România

În ultimele luni au circulat multe opinii de genul: în țările UE situația este gravă pentru că sunt dependente de gazul rusesc, dar România stă bine pentru că are resurse energetice. Ni s-a sugerat că România poate trece cu ușurință prin aceste vremuri agitate. Realitatea este însă diferită de acest scenariu fantezist. Suntem dependenți de Uniunea Europeană, aceasta fiind principalul nostru partener comercial. Cea mai mare pondere a importurilor și exporturilor României sunt din și spre UE.

Se estimează că zona euro va intra în recesiune în 2023, deci trebuie să ne așteptăm ca efectele să fie resimțite și în România. Exporturilor și importurile vor scădea.  Totuși, dacă recesiunea îi va forța pe europeni să-și coboare prețurile, vom importa mai mult și dezechilibrul balanței comerciale se va accentua. De asemenea, contractele de externalizare alocate firmelor din România vor fi reduse, fapt care se va reflecta în reducerea producției interne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *