Categorii
Financiar

În ce investim când piețele sunt supraîncălzite?

Din punct de vedere financiar, trăim niște ani extrem de interesanți. Piețele sunt inundate cu bani ieftini, nivelurile de producție sunt relativ scăzute și indicatorii bursieri par să nu se mai oprească din creștere. Tot acum, piețele transmit semnale că urmează o corecție puternică și investitorii sunt tot mai preocupați de modul în care ar putea să se protejeze de aceasta.

În ce investim când piețele sunt supraîncălzite? Dacă s-ar realiza o cercetare amănunțită a populației, am constata că în ultimul an interesul pentru investiții a cunoscut o creștere semnificativă. Nu ar fi greu să explicăm de ce. De exemplu, munca remote ne-a lăsat mai mult timp să ne documentăm și să învățăm, izolarea ne-a permis să economisim mai mult, incertitudinea ne-a făcut să fim mai preocupați de viitor, politica banilor ieftini a făcut creditele foarte accesibile etc.

Anul trecut, după instalarea pandemiei, am asistat la o cădere a piețelor care a fost urmată de o perioadă consistentă de creștere, în care majoritatea activelor au atins niveluri fără precedent. De la începutul acestui an, aflăm aproape zilnic că o cripto-monedă sau acțiune a atins o valoare record. Frenezia investițiilor este atât de mare încât știrile negative, precum căderea unor fonduri (Archegos Capital, Greensill Capital etc.), cantitatea enormă de bani de pe piață și inevitabila creștere a ratei inflației au avut, pentru moment, un efect minim asupra principalilor indicatori de pe piețe.

Investitorii știu că perioada de creștere se apropie de final

Evident, tot mai mulți investitori conștientizează că această creștere nu poate continua la nesfârșit și că, având în vedere nivelurile fără precedent la care am ajuns, urmează să aibă loc o corecție puternică a piețelor. Pentru micul investitor apare acum întrebarea: Cum anume poate să-și protejez economiile de șocul care va urma în lunile următoare? Să investească în aur, acțiuni, imobiliare, cripto-monede? Răspunsul este complicat.

Pe termen scurt, toate aceste investiții pot să aducă iluzia  unor câștiguri. Până la corecția piețelor ne putem aștepta ca multe active să continue să se aprecieze și, pentru investitorii experimentați, timpul ar fi suficient pentru exituri avantajoase. Pe termen mediu însă, căderea inevitabilă de pe piață și ratarea momentului  potrivit pentru exit ar anula câștigurile și ar reduce valoarea activelor sub cea a investiției inițiale.

Aur

Investițiile în aur ar putea să aducă venituri semnificative după ce începe corecția. Orice cădere este urmată de o căutare a activelor stabile și, deci, o creștere a prețurilor la care sunt tranzacționate. Ne așteptăm deci să vedem o creștere a cererii pentru acesta. Aurul este totuși un activ cu stabilitate crescută și câștigurile potențiale sunt relativ scăzute.

Acțiuni

Acțiunile și piețele bursiere s-au apreciat atât de mult în ultimul an, încât au atins valori care sunt recorduri istorice. Corecția care urmează face ca investițiile în aceste titluri de valoare să fie extrem de riscante. Trendul de creștere va mai continua un timp pentru unele titluri, dar există riscul unor pierderi financiare consistente.

Imobiliare

Cu investițiile în imobiliare există mai multe probleme majore. Acestea sunt deja supraevaluate și investițiile bazate pe credite sunt destul de riscante. Creditele sunt acum ieftine și pasul este tentant, dar în 30 de ani ratele dobânzilor vor cunoaște fluctuații care au potențialul să scadă potențialul de câștig al investiției. În plus, nu cunoaștem evoluția viitoare a societății și există șanse să asistăm la scăderea cererii pentru locuințe de închiriat. Sporul negativ de creștere a populației s-a accentuat în ultimii doi ani și se pare că urmează să ajungem mai repede decât credeam la o populație de cel mult 16 milioane de locuitori.

De asemenea, generalizarea muncii remote ar putea declanșa trenduri de migrație inverse, dinspre urbanul mare spre cel mic. Astăzi impactul acestor doi factori este scăzut, dar în 5-10 ani ne putem aștepta să pună presiune pe prețul chiriilor și să scadă rentabilitatea investiției prezente în imobile.

În ce investim când piețele sunt supraîncălzite?

Pentru a evita presiunea psihică și a reduce riscurile noi am avea o altă recomandare. Urmează o corecție a indicatorilor bursieri și soluția cea mai bună constă în păstrarea economiilor în 2-3 valute forte. De preferat ar fi ca valutele să fie emise în țări cu rate ale inflației reduse. Inflația este astăzi un fenomen global și această diversificare, în două sau trei valute forte, ar permite reducerea riscurilor deprecierii. După securizarea economiilor în depozite recomandăm așteptarea corecției. Ideal ar fi ca investitorii să aștepte ca indicatorii bursieri să atingă minime istorice. Acela este momentul în care ar trebui să achiziționeze acțiuni consacrate și ETF-uri cu randament mare în trecut. Cu investiții făcute la timpul potrivit, investitorii vor putea să facă exituri avantajoase în cel mult doi sau trei ani.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *