Categorii
Opinii

Ministerul Muncii reduce drepturile angajaților

Sub pretextul reducerii birocrației și al dorinței de a stimula mediul de afaceri, Ministerul Muncii a propus dezbaterii publice un proiect de ordonanță de urgență care lovește în capacitatea de a se apăra a angajaților vulnerabili.

Ministerul Muncii reduce drepturile angajaților printr-o propunere legislativă care ridică semne de întrebare. De câteva luni, la Ministerul Muncii se lucrează la diferite modificări de legislație prin care se încearcă stimularea activității economice. Ultima propunere prevede eliminarea mai multor documente pentru firmele cu maxim nouă angajați. Sub mirajul scăderii birocrației, renunțarea la unele documente slăbește însă nivelul de protecție de care se bucură angajații din SRL-uri și deschide calea spre potențiale abuzuri.

Ce schimbă proiectul celor de la Ministerul Muncii

Prin înlocuirea fișei postului în format fizic cu un acord verbal, patronul poate modifica atribuțiile angajatului. În orice dispută privind sarcinile de serviciu problema va fi una a cuvântului întreprinzătorului împotriva celui al salariatului. Sarcinile din fișa postului vor putea fi modificate de angajator și salariatul nu va avea cum să conteste schimbările. Prin renunțarea la condica de prezență clasică, în cadrul controalelor ITM nu se va putea verifica programul de muncă al salariaților. Dacă aceste două documente vor fi înlocuite cu acorduri verbale, orice control al autorităților specializate se va finaliza indecis.

Prin aceste două modificări micilor angajatori li se oferă puteri discreționare asupra salariaților lor. Aparea posibilitatea unor abuzuri legate de numărul și varietatea de sarcini solicitate angajaților. În plus, va fi foarte simplică depășirea programului efectiv de muncă. Într-un sens se accentuează riscul sclavajului în muncă. În plus, angajatorii vor putea să deschidă mult mai ușor contractele de muncă. Va fi suficient să afirme că un salariat nu și-a îndeplinit o sarcină sau nu a respectat programul de muncă, pentru a motiva încetarea contractului. Angajatul se va apăra în instanță, dar va trebui să motiveze că acordul verbal prevedea altceva.

Evident și în prezent mulți patroni abuzează de poziția lor, dar fișa postului și condica de prezență le oferă salariaților instrumentele pentru a-și proteja drepturile. Aceste documente nu ar trebui înlocuite cu înțelegeri verbale, ușor de încălcat ci cu instrumente moderne, electronice care să le ofere angajaților vulnerabili posibilitatea să-și protejeze mai drepturile.

Propunerea nu reduce semnificativ birocrația

Update: Propunerea este extrem de deranjantă pentru că este făcută în numele reducerii birocrației. Simplifcarea birocratică este minimală pentru că fișa postului se face doar la angajare și documentele de pontaj sunt generate automat de programele de contabilitate. Timpul mediu alocat pentru realizarea acestor documente nu depășește o oră pe an. Economia de timp este de circa 8 ore pe an, pentru SRL-urile cu până la 9 angajați. Dacă ar fi fost vorba doar de o reducere a birocrației am fi asistat la înlocuirea acestor documente cu ceva superior, de exemplu o aplicație electronică de pontaj. Înlocuirea unor documente cu putere legală cu înțelegeri verbale îi lasă pe angajați vulnerabili și incapabili să se apere.

Micii patroni au pierdut puterea discreționară

În provincie micul patron se teme cel mai tare de controalele ITM și nu de celelalte instituții publice. În ultimii ani, angajații s-au emancipat suficient încât să facă sesizări la ITM când patronul abuzează de puterea sa. De exemplu, sunt frecvente sesizările salariaților privind munca la negru sau depășirea neplătită a orelor din normă. Eliminarea dovezilor scrise va face ca multe controale să se finalizeze indecis, cu cuvântul patronului împotriva celui al angajatului. Evident, amenzile vor fi mult mai ușor de contestat și exploatarea angajaților se va agrava.

Realitatea este că, prin acest proiect, Ministerul Muncii reduce drepturile angajaților din România.

 

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *