Categorii
Extern

Livrări record de tablete în 2020

Piața mondială a tabletelor și-a continuat creșterea și în trimestrul patru al anului 2020, fiind impulsionată de restricțiile asociate cu pandemia COVID19. Cererea pentru tablete a crescut datorită activităților educaționale și lucrative efectuate de la distanță.

Pe plan mondial s-au înregistrat livrări record de tablete în 2020. Acum un an de zile, piața mondială a tabletelor părea una intrată într-un declin permanent. Creșterea dimensiunilor ecranelor telefoanelor inteligente, apariția phabletelor și micșorarea greutății laptop-urilor au făcut ca tot mai puțini oameni să fie interesați de tabletele clasice.

Școala on-line și munca remote au  determinat însă o creștere enormă a cererii, în 2020 fiind livrate cu 35,3 milioane de unități mai mult ca în 2019, adică un plus de 28%. Faptul că toți producătorii majori de pe piață au înregistrat creșteri ale livrărilor ne dovedește că trendul are cauze independente de condițiile de pe piață.

Livrări de tablete pe piața mondială în 2020
(milioane)
Vânzător Livrări 2020 Cotă de piață 2020 Livrări 2021 Cota de piață 2021 Creștere anuală
Apple 58,8 37% 47,3 38% 24%
Samsung 31,0 19% 22,1 18% 40%
Huawei 16,3 10% 15,0 12% 8%
Amazon 15,9 10% 13,9 11% 14%
Lenovo 14,2 9% 8,4 7% 70%
Alții 24,5 15% 18,6 15% 32%
Total 160,6 100% 125,3 100% 28%

Sursa: https://www.canalys.com/newsroom/tablets-chromebooks-q4-2020

În ceea ce privește producătorii de tablete, marele câștigător al anului 2020 a fost Apple care a livrat cu 11,5 milioane de unități mai mult ca în 2019 și a înregistrat o creștere anuală cu 24%. Interesant este că aceste performanțe nu au fost suficiente pentru conservarea cotei de piață Apple care scăzut cu 1%, până la 37% din livrările totale mondiale.

Samsung a livrat în 2020 cu 7,9 milioane mai multe unități ca în 2019 și a înregistrat o creștere anuală cu 40% și a cotei de piață cu 1%, de la 18% la19%. Huawei și Amazon au livrat mai multe unități ca în 2019 dar au crescut mai puțin ca piața și au pierdut 2%, respectiv 1% din cotele lor.

Un alt producător care a performat foarte bine în 2020 este Lenovo. Compania chinezească a livrat în 2020 cu 5,8 milioane de unități în plus sau cu 32% mai mult ca în 2019. Această creștere a facilitat majorarea cotei de piață a Lenovo de la 7% la 9%.

Este trendul sustenabil?

Întrebarea care ar trebui să îi preocupare pe producători este dacă această creștere a cererii pentru a tablete este una sustenabilă pe termen mediu și lung. În mod evident, finalizarea pandemiei COVID19 și eliminarea restricțiilor sociale va determina o reducere a cererii pentru aceste echipamente. Am avut livrări record de tablete în 2020, dar este puțin probabil ca situația să se repete în anii următori. Producătorii ar trebui să se gândească la modalități prin care să mențină ridicat interesul pentru aceste dispozitive.

 

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *