Programul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) repune pe tapet o propunere guvernamentală de fiscalizare a lucrătorilor din gospodăriile populației. Proiectul este unul extrem de ciudat și poate fi caracterizat printr-un nivel ridicat de birocrație, complicații tehnice și o încercare a statului de a se intercala în mijlocul unor tranzacții private. Proiectul demonstrează că România este un izvor nesfârșit de birocrație.
Ce presupune proiectul?
Conform propunerii, angajatorii ar trebui să achizițioenze tichete de muncă de la ANAF. Apoi aceștia ar trebui să le utilizeze pentru a-și plăti angajații. Pentru a beneficia de bani, aceștia ar trebui să meargă la ANAF să facă o conversie a tichetelor.
În 2021, în guvernul României există oameni care își imaginează că un proiect de genul acesta este fezabil și are șanse de reușită. Dacă ne gândim la efortul pe care ar trebuie să-l depună participanții la tranzacții și ne putem da seama că proiectul nu are șanse reale de a fi implementat.
În primul rând, angajatorii ar trebui să-și procure tichete de muncă de la ANAF. Aceștia ar trebui să prevadă prețul viitor al muncii și numărul viitor de ore lucrate. În plus, ei ar trebui să accepte virarea fondurilor în conturile statului, care le-ar putea utiliza până la momentul decontului. Altfel spus, cine vrea să angajeze forță de muncă pentru lucrări în gospodărie va oferi statului un credit fără dobândă.
În al doilea rând, ne așteptăm ca obținerea de tichete de muncă să presupună ore pierdute în sediile instituțiilor publice și declarații pe proprie răspundere.
În al treilea rând, lucrătorii în gospodărie ar trebui să accepte plata cu tichete de muncă și efortul suplimentar pe care îl presupune acest procedeu. Practic, ei ar urma să accepte amânarea plății propriu-zise. În plus, urmează să se deplaseze la unitatea fiscală din jurisdicția lor, să piardă timpul stând la cozi, să completeze declarații și să spere că viramentul se va face în timp util.
În al patrulea rând, chiar dacă am presupune că implementarea proiectului va fi un succes, ne-am confrunta cu alte probleme. De exemplu, pentru a opera tot sistemul de tichete de muncă, ANAF va fi nevoit să-și majoreze echipa cu sute sau mii de angajați.
Implementarea proiectului presupune și alte impedimete
De asemenea, tichetele de muncă vor fi probabil emise în format fizic, deci pentru fiecare operațiune angajatorii și angajații vor trebui să se deplaseze la punctul de lucru al ANAF din jurisdicția lor, aflat uneori la zeci de kilometri de domiciliul lor. Autoritățile publice au program doar în zilele lucrătoare, deci părțile participante la schimb ar trebui să renunțe la câte o jumătate de zi de muncă pentru a obține tichete de masă. Similar, lucrătorii ar pierde timp de lucru când ar converti tichetele în bani. Practic, statul încearcă să determine o creștere a conformării fiscale prin impunerea pentru contribuabili a unor costuri suplimentare.
Evident, un sistem atât de complex, birocratic și costisitor are șanse minime să fie implementat cu succes. De fapt, dacă statul ar reuși să impună acest sistem de tichete de muncă, în cel mai scurt timp s-ar forma o piață neagră. Pe această piață neoficială, lucrătorii în gospodării ar vinde către angajatori tichetele de muncă la un preț mai scăzut. De exemplu, aceștia ar putea cere 70-80% din valoarea lor, pentru a evita deplasările la autoritatea fiscală. Ambele părți ar fi acoperite la un eventual control și munca din gospodării ar continua să rămână nefiscalizată.
Cum ar trebui să procedeze guvernul?
Fără prea mult efort ne putem imagina o soluție mai apropiată de timpurile noastre. Un guvern ceva mai conectat la realitate ar realiza o platformă online de intermediere. Aceasta ar permite realizarea legăturii directe între angajatori, lucrătorii în gospodării și agențiile fiscale ale statului. Astfel:
- Conectarea angajatorilor și a lucrătorilor ar trebui să se facă printr-o aplicație intuitivă de telefon.
- Pe platformă ar urma să fie disponibilă și publică întreaga cerere și ofertă de muncă. În plus, aceasta ar putea funcționa ca un instrument de intermediere a serviciilor de pe piață.
- La angajarea unui lucrător platforma ar putea genera automat un contract de muncă în care să fi specificate durata, plata orară (brută și netă), programul etc.
- Platforma ar putea transmite angajatorilor și angajaților informații legate de protecția muncii și protecția și stingerea incendiilor.
- Plata orelor de muncă s-ar putea efectua tot prin platformă. De exemplu, aceasta ar putea direcționa automat contribuțiile sociale și impozitul pe venit către conturile trezoreriei.
Propunerea noastră a fost făcută în grabă și este departe de a fi perfectă. Am enunțat-o doar pentru a atrage atenția asupra lacunelor propunerii publice. De asemenea, am încercat să demonstrăm că nu este nevoie de mult efort pentru a propune o soluție mai potrivită.
Nu ne așteptăm să schimbe nimic în bine. România este același izvor nesfârșit de birocrație.
