Categorii
Piața internă

Scumpirea materialelor de construcție creează un blocaj pe piața imobiliară

Creșterea prețurilor la materialele de construcție îi împinge pe mulți dezvoltatori imobiliari într-o zonă fără profituri. Cei mai afectați de această evoluție sunt dezvoltatorii care au vândut apartamente în avans și acum au dificultăți să țină costurile sub control. Dacă piața materialelor de construcție nu se va stabiliza și prețurile vor continua să crească, ne putem aștepta la un val de falimente și la abandonarea multor proiecte.

Pe șantierele patriei au început să apară blocaje cauzate de creșterile accelerate înregistrate de prețurile materialelor de construcție. Problema decurge din faptul că, de obicei, dezvoltatorii au vândut apartamentele în avans și acum nu reușesc să mai țină sub control costurile de producție. Creșterea accelerată a acestor costuri a împins mulți dezvoltatori în afara zonelor de profit și a determinat stoparea lucrărilor în speranța unei redresări viitoare a pieței materialelor de construcție.

Creșterea costurilor face ca profitabilitatea proiectelor începute să scadă și dezvoltatorii imobiliari riscă să intre în incapacitate de plată și, ulterior, insolvență sau faliment.

Problema este interesantă și dacă o privim din perspectiva clienților care au cumpărat în avans aceste apartamente, eventual prin intermediul unor credite imobiliare. De multe ori, acești proprietari de apartamente în construcție sunt chiriași și plătesc în paralel și rate pentru creditele contractate. Deciziile lor de a achiziționa este realizată pe baza unor estimări legate de evoluția jobului propriu și de perioada de timp în care pot face un efort financiar dublu.

Din păcate, multe proiecte imobiliare sunt astăzi blocate, fapt care face ca durata efortului financiar să fie dificil de estimat. Cu cât se amână mai mult finalizarea proiectelor, presiunea financiară la care sunt supuși proprietarii acestor apartamente va crește și îi va împinge pe mulți dintre aceștia în incapacitate de plată.

Ce va urma în această fază? Pe piață vor apărea mai multe comportamente extrem de interesante:

  • O serie de plângeri penale și procese prin care se va urmări tragerea la răspundere a dezvoltatorilor imobiliari; Desigur calea procesuală este una de lungă durată și ea presupune ca Societatea pe Răspunderea Limitată, prin care a operat dezvoltatorul imobiliar, să existe până la enunțarea sentinței definitive;
  • Negocieri cu băncile pentru reeșalonarea creditelor; În situația în care nu-și vor mai permite să suporte lunar costul chiriei și al ratelor bancare, mulți proprietari vor încerca să-și reeșaloneze creditul, cu scopul reducerii presiunii lunare;
  • Darea în plată a unor apartamente; În funcție de gravitatea situației financiare și de mărimea efortului financiar, unii proprietari vor alege să renunțe la luxul deținerii unei bucăți de șantier;
  • Un trend migrator invers, prin care corporatiști din marile orașe se vor muta temporar în casele părintești pentru scăpa de plata chiriilor. În condițiile în care unii proprietari lucrează remote și au posibilitatea să se retragă în casele părintești, ne putem aștepta la acest trend invers generat de dorința de a economisi chiria lunară.

Situația este însă mult mai gravă decât pare. Un blocaj prelungit poate grăbi spargerea bulei imobiliare și intrarea într-o criză prelungită. Interesul clienților potențiali pentru achiziționarea de locuințe în construcție va scădea și atrage o reducere semnificativă a cererii și a activității pe această piață.  Aceste evoluții vor însoțite de o ușoară creștere a cererii pentru locuințe vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.