O bancă populară (People’s bank) este o instituție financiară non-bancară. Mai exact, prin acest termen sunt desemnate instituțiile financiare de tipul cooperativelor de credit. Aceste instituții de credit sunt constitute pentru ajutorarea reciprocă a membrilor. Aceștia din urmă pot beneficia de credite în condiții mai avantajoase ca în cazul băncilor comerciale. Funcționarea băncilor populare este reglementată prin ordonanța de urgență 99/2006.
Cooperativele de credit se formează de obicei pe domenii profesionale. De exemplu, extrem de frecvente sunt cele din domeniul agricol.
Promovarea cooperativelor de credit, ca bănci populare, este mai dificilă în prezent. Acum 20 de ani acestea se promovau ca bănci populare și apăreau confuzii cu băncile comerciale. În urma unor falimente răsunătoare (e.g. Banca Turco-Română), de la finalul anilor 1990, BNR a intervenit și a impus condiții mai stricte pentru acestea. Printre altele acestea sunt obligate să sublinieze faptul că sunt cooperative de credit. Stipularea acestui fapt a fost impusă pentru a nu fi confundate cu băncile comerciale.
O bancă populară (People’s bank) nu oferă garanțiile specifice uneia comerciale. De exemplu, banii plasați într-o bancă populară nu beneficiază de o garanție precum depozitele din cele comerciale, în limita a €100.000. Falimentul unei cooperative de credit poate atrage pierderea depozitelor.