Brand

Brandul (Brand) este reprezentat de un simbol, o marcă, un logo, un nume, cuvânt sau o propoziție prin care o companie își diferențiază produsele de ale concurenței. Utilizarea acestor elemente unice îi permite companiei să își creeze identitatea de brand. Prin înregistrarea legală la oficiile de protecție a mărcilor brandul devine marcă comercială. Această protecție se acordă pentru o perioadă limitată de timp, după care trebuie prelungită.

Brand
Brand icons created by Freepik – Flaticon

Brandul este un activ intangibil prin care se identifică și diferențiază o companie, un produs etc. Când clienții asociază fără ezitări un brand cu o firmă sau un produs, strategia de marketing este mai ușor de realizat. Astfel, orice produs nou ar lansa firma acesta îi va forma cu ușurință notorietate prin asociere. Clienții care sunt mulțumiți de firmă vor fi dispuși să îi încerce și noile produse.

De exemplu, cu toții cunoaștem compania Apple. Probabil nu mai există mulți oameni care să nu recunoască instant mărul mușcat din sigla companiei. Brandul firmei este atât de puternic încât orice produs lansează compania este recunoscut imediat de către clienți. Compania are un brand general, cunoscut de toți clienții și branduri dedicate produselor. Astfel, telefoanele produse de către Apple fac parte din gama iPhone, tabletele sunt iPad, căștile AirPods, laptopurile MacBooks etc.