Economie central planificată (Planned economy) este un sistem economic în care autoritățile centrale decid cum se alocă resursele economice, ce se produce și cum distribuie. De obicei, în acest tip de economie producția destinată pieței consum este realizată de către companii deținute de stat. În plus, prețurile nu sunt stabilite pe piață, ci sunt fixate de la centru, de către aparatul birocratic.
În practică sistemul s-a dovedit nefuncțional din cauza imposibilității calculului economic în socialism. Această imposibilitate a fost dovedită de Ludwig von Mises și, apoi, Friedrich von Hayek. Pe scurt, din cauză că resursele sunt alocate pe centralizat, nu se mai formează prețuri pe piață. Ca urmare a lipsei prețurilor, nu se mai pot face calcule economice. Acest tip de sistem este cunoscut și sub numele de economie de comandă.
Planificarea centralizată nu poate suplini piața. Pe piață, informațiile sunt transmise în timp real și se produce în conformitate cu resursele existente și cererea de pe piață. Într-o economie de comandă, structurile centralizate încearcă să propună moduri ideale de distribuție a resurselor. Acestea se bazează pe date obținute în trecut de pe piață sau pe diferite modele propuse de oamenii de știință. Evident, sistemul descurajează inovarea, pentru că resursele nu au cum să ajungă în start-up-urile dispuse să și asume riscul schimbărilor de paradigmă.
De exemplu, în anii 1980 regimul comunist din România a prioritizat plata datoriei publice externe. În această direcție, țara a exportat tot ce se putea, în încercarea de a obține valută forte. Pentru a combate penuria intenră, autoritățile centrale au stabilit un progam științific de alimentație. Acest program consideră că un consum de 3300 de calorii este prea mare, fiind de ajuns 2700-2800 de calorii. Evident, controlul centralizat al alimentației indivizilor a dus la înfometarea populației.