Economii de scară financiare

Prin economii de scară financiare (Financial economies of scale) ne referim la reducerile de costuri, asociate cu tranzacțiile și operațiunile monetare, care sunt obținute prin expansiunea firmelor.

Sursele economiilor de scară financiare pot să fie:

  • Reducerea costurilor de tranzacție – Organizațiile mari vor realiza tranzacții ample, fapt care permite reducerea costurilor medii.
  • Diversificarea plasamentelor financiare – Organizațiile mari, cu situații financiare stabile, pot să-și diversifice plasamentele. Astfel acestea pot obține venituri suplimentare mai stabile.
  • Capacitate sporită de mitigare a riscurilor – Firmele mari lucrează cu mulți clienți și furnizori și, prin asta, să micșoreze riscurile financiare asociate cu toate aceste tranzacții. De asemenea, acestea își pot reduce riscurile și prin diversificarea producției și a plasamentelor financiare.
  • Putere de negociere – O firmă mare va putea să-și negocieze condiții mai bune la tranzacții. De exemplu, firmele care pot constitui depozite bancare de mari dimensiuni își pot negocia dobânzi mai avantajoase.
economii de scară financiare
Spending icons created by Vectors Tank – Flaticon

(2) Economiile de scară de acest tip se pot referi și la reducerile de costuri medii obținute în cadrul instituțiilor financiare. De exemplu, băncile de mari dimensiuni pot să ofere credite pentru finanțarea de proiecte gigant.