Externalitate pecuniară

Prin externalitate pecuniară (Pecuniary externality) este o formă a externalităților care se manifestă prin nivelul prețurilor și nu prin efecte ale resurselor reale. Acest fenomen apare atunci când acțiunile unui agent economic determină creșterea sau descreșterea prețurilor, afectând bunăstarea altor actori de pe piață. Practic, prin creșterea prețurilor, are loc o scădere a puterii de cumpărare și, deci, a accesului la resurse reale. Ea se diferențiază de externalitățile reale și tehnologice în care există un efect direct asupra resurselor și terților.

externalitate pecuniară
Inflation icons created by bsd – Flaticon

De exemplu, turiștii care vor să viziteze Clujul în perioada festivalului Untold vor avea probleme să găsească locuri de cazare. În perioada festivalului respectiv, prețurile la locurile de cazare ajung la niveluri prohibitive.

Pe piețele libere, acest tip de externalități nu sunt o problemă. Mecanismele de reglaj ale piețelor vor asigura cea mai bună distribuție a resurselor. Pe piețele imperfecte, există însă riscul ca externalitățile pecuniare să împiedice atingerea optimului Pareto.