Prin fluctuații economice (Economic fluctuations) înțelegem oscilații, de creștere sau scădere, în nivelul veniturilor unei țări. Fluctuațiile economice pot urmări evoluția produsului intern brut, a venitului național etc. În principiu, acestea pot să reflecte evoluțiile tuturor indicatorilor macroeconomici. O oscilație pozitivă ne indică faptul că economia este într-o fază de creștere și una negativă că aceasta se contractă. Aceste variații surprinse de indicatori sunt absolut normale pentru că mediul economic este unul dinamic. De fapt, dacă un indicator economic ar avea o evoluții fără fluctuații ar trebui să ne punem probleme. Cel mai probabil, lipsa fluctuațiilor indică manipularea datelor.